Photomatix Pro 5.0 - probabil cel mai puternic program pentru procesarea fotografiilor HDR

După ce, în articolele precedente ne-am oprit asupra aplicațiilor gratuite pentru generarea fotografiilor cu latitudine de expunere extinsă (high-dynamic range sau, pe scurt, HDR), evidențiind simplitatea în utilizare a micuțului PictureNaut și facilitățile extinse, rezultând din controlul amănunțit al fiecărui parametru și din paleta largă de algoritmi pentru maparea tonurilor oferită de Luminance HDR, a venit timpul să testăm și o aplicație comercială.

Photomatix Pro 5.0, produs de HDRsoft.com, s-a impus ca standardul de facto în generarea fotografiilor HDR, reprezentând pentru acest domeniu ceea ce e Photoshop-ul pentru prelucrarea de imagine (de remarcat că ultimele versiuni de Photoshop includ și un modul HDR (sau Photomerge Exposure, după numele din varianta Elements), însă aceasta e incomparabil mai rudimentară decât ce ar oferi până și aplicațiile gratuite, să nu mai vorbim de o aplicație comercială specializată.

Programul permite, la fel ca Luminance HDR, importul direct al fișierelor RAW însă, spre deosebire de acesta, dispune de un modul mai avansat pentru alinierea cadrelor succesive: există chiar o opțiune pentru cadrele trase din mână, care funcționează destul de bine (exceptând cazul în care, de exemplu, bătaia vântului a mișcat ramurile copacilor, caz în care va fi vizibilă o ușoară încețoșare a acestora). De asemenea, Photomatix realizează automat crop-ul imaginilor importate, astfel încât să păstreze doar suprafața comună, existentă în toate cadrele încărcate, scăpându-ne de grija eliminării manuale a marginilor.

Dacă în Luminance algoritmii de mapare a tonurilor erau prezentați cu denumiri matematice, cei de la HDRsoft au preferat să folosească descrieri ale funcționalității lor, astfel încât aplicația să fie mai prietenoasă cu utilizatorul. Descrieri ca Balanced, Photographic, Natural, Painterly, Vibrant, Surreal, Monochrome sau B&W Artistic vor fi mult mai ușor de înțeles decât Mantiuk, Fattal, Reinhard sau Pre-Gamma (pe care nu putem decât să le încercăm, până le deprindem efectul exact).

Metodele predefinite pentru maparea tonurilor produc rapid rezultate chiar reușite; puriștii vor prefera însă să ajusteze ei fiecare parametru, lucru ceva mai laborios, însă perfect posibil, după care să salveze imaginea ca fișier TIF și să continue procesarea într-un editor de imagine.

De remarcat că versiunea Trial, disponibilă gratuit, realizează toate operațiunile, însă va aplica la sfârșit trei watermark-uri pe suprafața imaginii, făcând-o inutilizabilă în scopuri expoziționale sau comerciale. Din fericire, Photomatix-ul nu costă excesiv de mult: 39 USD în varianta Essentials și 99 USD, Pro. Varianta disponibilă gratuit este însă arhisuficientă dacă dorim doar să experimentăm funcționalitatea programului, sau dacă vom folosi imaginile doar pentru web/rețelele de socializare (caz în care o captură de ecran de dinainte de aplicarea watermark-ului va fi suficientă).

Puteți vedea mai jos aceleași imagini pe care le procesasem și cu Luminance HDR și Picturenaut, de data aceasta prelucrate de Photomatix Pro 5.0, varianta Trial:





De remarca tcă, în cazul ambelor fotografii, rezultatele sunt de departe cele mai bune la procesarea cu Photomatix-ul: dacă Picturenaut încearcă să dea un aer cât mai natural, evitând aspectul de pictură suprarealistă a imaginii, dar nu reușește să recupereze suficient de bine detaliile din zonele întunecoase, iar Luminance poate crea imagini cu aspect oarecum forțat, dacă nu reușim să ajustăm în mod optim parametrii mapării tonurilor, din lista de posibilități de procesare oferită de Photomatix cu siguranță vom găsi ceva care să se potrivească imaginii noastre.

Sau, la nevoie, putem realiza mai multe mapări, cu metode diferite, salva fișierele TIF și le suprapune manual, în Photoshop .

Există totuși o situație în care până și un program puternic, precum Photomatix Pro, trebuie să se încline în fața prelucrării manuale, realizată cu răbdare și migală de un editor uman: crearea panoramelor cu latitudine de expunere extinsă (HDR panorama).

Concret, există numeroase situații în care ne-am dori să fotografiem peisaje cu o suprafață mai mare decât ne-ar permite-o unghiul de cuprindere al obiectivului. Dacă lumina e prielnică, lucrurile sunt oarecum simple: tragem o serie de cadre, pe care le asamblăm într-o panoramă. Dacă însă condițiile de lumină ne obligă să realizăm o imagine HDR, prin maparea tonurilor din mai multe cadre, asamblarea panoramei devine mai dificilă, deoarece practic va trebui să lucrăm nu cu un set de expuneri, ci cu două sau chiar trei.

Problema nu este imposibil de rezolvat, doar trebuie să fim ceva mai atenți în urmarea unor pași:

• Pentru fiecare cadru component al panoramei, vom trage câte trei imagini, cu expunere întunecată, medie și luminoasă, asigurându-ne că nu mișcăm deloc aparatul între cadre.
  
• Grupăm RAW-urile pentru fiecare parametri ai expunerii, apoi realizăm, rând pe rând, câte o panoramă, subexpusă, expusă mediu și supraexpusă. Vom salva imaginile rezultate ca TIF-uri, cu un singur strat.
  
• Încărcăm în Photomatix panoramele salvate la pasul precedent și pornim maparea tonurilor. Rezultatul poate fi văzut mai jos:
  

Totuși, porțiunile de cer parcă nu au acel dramatism pe care ni l-am dori - iar dacă am alege un stil mai pictural de prelucrare în Photomatix, zonele de sub pod vor avea un aspect nenatural, iar zonele de intersectare a suprafețelor de cer cu crengile copacilor vor fi mult prea vizibil delimitate.

O soluție o reprezintă realizarea manuală a unei fotografii HDR, încărcând cele trei panorame în Photoshop și jonglând cu măștile de straturi, până reușim să lăsăm la vedere exact ceea ce ne-am dori, din fiecare expunere, și să ascundem privirii porțiunile nerealist de luminoase sau de întunecoase.

Riscul cel mai mare la care trebuie să fim atenți îl reprezintă zonele cu expuneri diferite din apropierea liniilor de îmbinare între cadre, unde ne vom asigura să fie vizibile doar detaliile pe care le-ar percepe ca naturale ochiul uman și să mascăm restul. Nu ne-am dori contururi dedublate, așadar va trebui să mărim imaginea la 100% și să o inspectăm minuțios înainte să aplicăm comanda Flatten Image.

Mai jos, puteți vedea și un HDR prelucrat manual, în Photoshop Elements, prin mascarea selectivă a informației de pe fiecare strat:



Dacă în majoritatea cazurilor ne putem baza pe maparea tonurilor realizată de Photomatix, cazurile mai de finețe, precum realizarea unei panorame HDR, vor putea fi rezolvate cel mai bine manual, asamblând panoramele și apoi trecând la suprapunerea acestora.

...sau, ar mai exista o cale: să procedăm invers, întâi mapând tonurile și abia apoi să folosim imaginile HDR rezultate pentru a asambla o panoramă. Despre acest lucru însă, într-un articol viitor.

Un caz ce dă de regulă dificultăți programelor pentru maparea tonurilor este cel în care apar discontinuități în coloritul unor suprafețe, sau la îmbinarea unor contururi puternic neregulate cu fundalul. Avem aici în vedere copacii care își întind ramurile spre cer, dar și crucile bisericilor, sau de ce nu, cablurile electrice. Dacă ar fi să realizăm manual suprapunerea cadrelor, aici vom avea dificultățile cele mai mari; se mai poate întâmpla ca programele HDR gratuite să nu se descurce prea fabulos în atari condiții.

Am decis să testez Photomatix-ul și la acest capitol, astfel că am încărcat alte trei cadre realizate în preajma podului de pe Someș; pentru a crea o fotografie HDR care să rețină în același timp dramatismul norilor, licărul apei și griul dezolant al betonului. Toate aceste elemente trebuiau realizate păstrând un aspect cât mai natural al scenei, personal nefiind un adept al HDR-urilor forțate, cu un aspect teoretic pictural (nu degeaba sunt denumite Painterly), practic ce se apropie de cel al tablourilor-kitsch vândute prin parcările de TIR-uri.

După mai multe încercări, m-am oprit asupra modului Vibrant, acesta evidențiind cele mai multe detalii, atât de pe suprafața apei, a podului, cât și a cerului, păstrând însă un aspect apropiat de ceea ce am vedea cu ochiul liber, fără ca imaginea să arate prea forțat prelucrată. (De remarcat că e posibil ca aceleași setări să nu se potrivească exact în alte situații aparent asemănătoare, fiind preferabil să încercăm mai multe variante din panoul Presets, până ce o găsim pe cea mai potrivită, apoi eventual să o ajustăm manual, după preferințe).

Dacă toate suprafețele sunt expuse corect, iar contururile neregulate sau cablurile nu au margini/dedublari albe deranjante, putem porni maparea tonurilor cu un clic pe Apply. (În cazul cablurilor, am putea, desigur, să încercăm să le eliminăm de pe cer folosind instrumentele de retușare din Photoshop; de data aceasta, am preferat însă să le păstrez nealterate, pentru a demonstra capacitățile Photomatix-ului).

Rezultatul poate fi văzut mai jos: