Sindromul achiziției de echipament - satisfacerea unei necesități reale sau consumerism?

O problemă cu care se confruntă un număr crescând de fotografi o reprezintă cea a alegerii echipamentelor, atât din perspectiva utilității lor practice, cât și din cea socială, a imaginii pe care deținerea unui aparat de top sau, din contră, a unuia mai rudimentar, o conferă posesorului.

Majoritatea DSLR-urilor produse în ultimii ani ar fi arhisuficiente nu doar pentru uz personal, ci și pentru realizarea unor expoziții sau pentru a vinde imaginile unor agenții (dovada: o fotografie de-a mea realizată cu un DSLR "antic", Nikon D70, pusă în vânzare pe exigentul site de fotografie comercială ShutterStock).

Problema este că, într-o societate a consumerismului exacerbat, un aparat pentru începători sau unul second-hand nu este îndeajuns de reprezentativ pentru posesorul său, care va fi ironizat adesea de mai vechii colegi cu sintagme de genul "A, D3100 nu e aparat", sau "Vii cu vechitura aia?", aceștia uitând că, probabil primul aparat, cu care și-au clădit portofoliul, a fost tot unul pentru amatori sau - ceea ce e chiar mai interesant - că un fotograf cu adevărat bun e capabil să facă fotografii splendide chiar și cu un aparat mai slab.

Dacă e să fim realiști, aparatele full-frame de clasă profesională își găsesc cu adevărat utilitatea în două domenii: fotografia de sport, unde viteza mare de focalizare și de fotografiere în rafală sunt cruciale și fotojurnalism, unde adeseori condițiile precare de lumină necesită fotografierea la sensibilități ISO ridicate...

În alte domenii, achiziționarea unui aparat de top ține mai mult de marketing decât de utilitatea efectivă. În fotografia de produs, de exemplu pot fi obținute rezultate remarcabile cu un aparat vechi și ieftin, precum Canon 450D, cât timp acesta este utilizat de cineva care cunoaște foarte bine modul de amplasare a luminilor și dispune de celelalte accesorii necesare - fundaluri, măsuță translucidă de fotografiere etc. Iar în fotografia de studio, o iluminare adecvată face irelevante performanțele în lumină slabă ale aparatului.

Ignorând aceste aspecte, tot mai mulți fotografi cad în ceea ce a ajuns a fi denumit "sindromul achiziției de echipament" ("gear acquisition syndrome", în lb. engleză) și își imaginează că un aparat mai performant îi va transforma peste noapte în fotografi mai buni. "Vreau D800  " a devenit aproape o obsesie pentru unii. Nu neg, un aparat de nivel mediu prezintă avantaje clare asupra unui entry-level, în special pentru fotografierea în modul manual (să amintim doar rotițele separate pentru timp și diafragmă, mai multe butoane personalizabile și posibilitatea configurării balansului de alb în grade Kelvin)... pe de altă parte, nu este neapărat să investim permanent în cel mai nou și mai scump model, cât timp cel din generația precedentă poate fi disponibil chiar la jumătate de preț.

În numărul 54 al revistei americane de fotografie The Nikonian, se vorbește de un caz particular al acestei condiții psihologice manifestată prin achiziționarea compulsivă de aparate și obiective, anume "Nikon acquisition syndrome" (lucru evident, dată fiind relația strânsă a revistei cu producătorii acestei mărci de aparate).

Aceeași revistă oferă, din fericire, și leacul: decât să investești frenetic în echipamente, ajungând până la a te îndatora pentru a avea ultimul model de full-frame (cu un preț de peste 3000 USD), e mai bine să investim în propria perfecționare, participând la cât mai multe seminarii și workshop-uri de fotografie, călătorind și exersând, alături de alți fotografi.

E foarte probabil ca aceste investiții, deși nu ne vor lăsa cu un aparat nou, cu care să ne lăudam în fața amicilor fotografi, să fie mai de folos și să ne ajute mai mult în a obține imagini mai bune. Deoarece, să nu uită, schimbările tehnologice fac ca orice aparat să devină perimat în câțiva ani... pe când cunoștințele se acumulează incremental, fiecare nouă experiență servind drept bază pentru următoarele.