Funcția Bracketing a DSLR-ului sau cum să realizăm manual o imagine tip HDR (high-dynamic range)

Dacă dețineți un DSLR de nivel mediu sau profesional, ați observat probabil butonul ce activează funcția Bracketing (etichetat BKT pe DSLR-urile Nikon și plasat pe laterala stângă, aproape de montura obiectivului). Funcționalitatea acestuia a fost împrumutată de pe SLR-urile cu film în cazul cărora, lipsindu-le posibilitatea vizualizării imaginii imediat după fotografiere, era recomandabil să tragem 2-3 cadre cu expuneri diferite ale aceleiași scene, pentru a ne asigura că măcar unul va fi expus impecabil.

Acest neajuns a fost eliminat în prezent de posibilitatea verificării imaginii realizate pe LCD-ul aparatului, noi putându-ne hotărî rapid dacă fotografia e bună sau, din contră, dacă trebuie să o supra- sau subexpunem. În acest caz, nu ar avea prea mare sens să folosim funcția Bracketing - mai bine ajustăm noi timpul sau diafragma sau, în modurile predefinite, compensarea +/-.

Există însă situații mai delicate, când pur și simplu nu putem obține detaliile dorite de pe întreaga suprafață a imaginii, dintr-o singură expunere - spre exemplu, când fotografiem un peisaj și am dori să expunem corect atât solul, cât și norii de pe cer. Norii fiind mai luminoși, dacă expunem pentru a vedea bine detaliile de pe sol, se vor pierde într-o zonă "arsă" a imaginii, lipsită de culoare și textură. Iar dacă expunem pentru a evidenția frumusețea norilor, riscăm să cădem în celălalt neajuns, al unei fotografii cu un cer superb, dar cu clădiri negre, vizibil subexpuse.

Unele aparate, precum Nikon D5100/D5200, sau mirrorless-urile Sony NEX, sunt capabile să creeze imagini cu o latitudine de expunere extinsă (High-Dynamic Range, sau pe scurt HDR), însă salvează rezultatul final doar în formatul JPEG, iar soft-ul lor poate genera rezultate destul de impredictibile, cu un aspect forțat, nenatural.

Fotografiind RAW, există cazuri când vom putea realiza o fotografie HDR pornind de la o singură imagine, deschisă de două ori. Vom mima astfel în software funcționalitatea unui filtru Cokin degrade (descrisă în postarea dedicată). Ideal este însă să fotografiem de pe trepied și să declanșăm aparatul folosind telecomanda, pentru a evita orice mișcare (evident, deranjantă).

Vom declanșa expunând pentru sol, iar aparatul îl vom potrivi în modul Bracketing 2f, -2 (cel de-al doilea cadru va fi cu două trepte mai subexpus). Sau, dacă dorim să fim siguri că am surprins toate detaliile de pe un cer spectaculos, vom expune pentru cer și vom alege Bracketing cu +2, pentru a doua imagine. Dacă suntem grijulii și declanșăm în rafală fără a ne mișca deloc între cele două expuneri, e posibil să obținem cadrele necesare din mână, fără trepied și fără să fie necesare alinieri laborioase în soft-ul de editare.

Apropo de acestea, putem apela desigur la soft-uri care să genereze automat o imagine HDR, precum Photomatix Pro, sau să prelucrăm noi înșine pozele, suprapunându-le pe straturi în Photoshop și apoi utilizând funcția Layer Mask -> Reveal all și pensulele albe și negre pentru a evidenția din cele două imagini exact ceea ce ne dorim: cerul din cea subexpusă și pământul din cea supraexpusă.

Rezultatul îl puteți vedea mai jos: