Balansul de alb și culorile predominante în imaginea noastră. Importanța unui White Balance corect

Ochiul uman are o capacitate de adaptare uimitoare, fiind capabil să identifice culorile corecte instantaneu, fiind afectat în mică măsură de condițiile de lumină. Lucrurile sunt diferite când vine vorba de senzorul aparatului nostru de fotografiat: acesta doar preia informații despre lumina vizibilă ce cade pe suprafața sa, software-ul fiind cel responsabil de interpretarea informațiilor colectate și traducerea lor în tonuri de culoare.

În acest proces, un rol important îl joacă stabilirea corectă a balansului de alb (White Balance) - sau, mai exact, etalonarea exactă a aparatului înainte de declanșare, astfel încât soft-ul să știe exact să identifice suprafețele albe din imagine și să corecteze în mod corespunzător toate celelalte culori, astfel încât să nu fie afectate de o tentă dominantă nenaturală, determinată de culoarea luminii ambientale.

Putem, pentru a stabili white balance-ul corect, să alegem modul predefinit cel mai apropiat cu situația în care ne aflăm (aparatele oferă moduri de balans de alb predefinite care se apropie suficient de mult de realitate) - precum Lumina soarelui, Blitz, Înnorat, Umbră, Bec incandescent, sau Lampă fluorescentă.

Sau putem utiliza cea mai precisă metodă, etalonarea manuală la alb: țintim o suprafață albă iluminată de aceeași sursă de lumină ca subiectul nostru și lăsăm aparatul să facă un cadru-etalon. Vom fi siguri apoi că toate subiectele iluminate la fel vor avea aceeași tentă de culoare și că exact acelea sunt nuanțele reale ale obiectelor pe care le-am fotografiat.

Pentru etalonare, putem folosi o foaie de hârtie albă sau, pentru rezultatele cele mai fidele, vom utiliza și un etalon de clasă profesională - precum Kaiser #6601 ProDisk Mini. Costă aproape 200 lei, însă ne garantează obținerea culorilor perfecte în imaginea noastră - cu condiția desigur să nu uităm când s-a schimbat culoarea luminii noastre și să realizăm o re-etalonare.

Personal, nu sunt adeptul white balance-ului lăsat pe modul automat: deși aparatele moderne se descurcă onorabil la acest capitol, ele vor realiza câte o măsurătoare înaintea fiecărui cadru. Riscăm astfel să obținem imagini cu dominante de culoare diferite - lucru ce face imposibilă asamblarea corectă a unei panorame, de exemplu, sau distruge estetica unei serii de imagini dintr-un album.

Dacă avem un aparat cel puțin de clasă medie, precum Nikon D90, sau un entry-level de la un producător mai exclusivist, precum Pentax K-30, mai avem o posibilitate: stabilirea manuală a temperaturii de culoare, exprimată în grade Kelvin.

Aici, lucrurile stau aparent invers decât ne-am aștepta, deoarece trebuie să realizăm practic complementul temperaturii de culoare respective: pentru o lumânare, cu lumina ei caldă, vom alege o temperatură de doar cca. 2700 Kelvin, pentru un bec incandescent, undeva la 3000 Kelvin, pentru soarele neutru al amiezii, 5650 Kelvin, iar la umbră, vom trece de 7000 Kelvin. (Nu vom intra în detalii de fizică; ajunge doar să spunem că temperatura de culoare mai poate fi exprimată ca temperatura până la care trebuie încălzit un corp perfect negru, pentru a atinge culoarea respectivă).

Putem însă să jonglăm liber cu white balance-ul, exploatând-ul în mod creativ: putem încălzi artificial tenta culorilor din imagine, alegând o temperatură de culoare mai ridicată - caz în care fotografia va căpăta o dominantă galben-aurie mai pronunțată. Sau, din contră, putem răci artificial culorile, imprimând imaginii o tentă de albastru electric.

Sau, dacă fotografiem în formatul fără pierderi de date RAW, putem jongla mult mai nestingheriți cu balansul de alb, alegând temperatura de culoare la momentul deschiderii fișierului - corectând astfel o eventuală alegere greșită la momentul fotografierii.

Puteți mai jos vedea un exemplu, al aceleiași imagini înfățișând o scenă din Fânațele Clujului, la temperaturi de culoare diferite. Evident, o singură variantă e cea corectă .