Nikon Coolpix P520, un bridge de top. Avantaje si dezavantaje față de un DSLR entry-level (Nikon D3200) sau mediu (D90)

Am avut plăcerea de a testa, într-un mall clujean, un Coolpix P520, cel mai avansat aparat  compact de la Nikon destinat fotografilor amatori. Sau, mai exact, avem de-a face cu un aparat tip bridge: forma și amplasarea comenzilor amintesc de DSLR-uri, aparatul pretându-se utilizării cu două mâini, câștigând astfel un plus de stabilitate la declanșare (și recuându-se riscul să mișcăm poza prin faptul că avem în mână o jucărie prea ușoară - cea mai frecventă cauză a pozelor mișcate pe smartphone-uri și aparatele compacte mici).

De asemenea, aparatul dispune de două rotițe pentru stabilirea parametrilor expunerii, doar că, spre deosebire de DSLR-urile de clasă medie precum Nikon D90 sau D7100, a doua rotiță nu e plasată pe partea frontală, ci tot pe cea din spate, făcând corp comun cu tastele săgeți și pentru alegerea principalelor funcții (blitz, macro, declanșare întârziată și compensarea expunerii). Apropo de aceasta, putem fie lăsa apratul într-unul din modurile predefinite sau pe Program și, eventual, să compensăm expunerea în sus sau în jos, după preferințe, fie să trecem în modul complet manual, ajustând noi timpul de expunere, diafragma și sensibilitatea ISO exact ca pe un DSLR.

(Mă rog, va trebui să ne mulțumim cu o diafragmă minimă de f/8 și nu vom putea abuza de creșterea ISO ca pe un aparat cu senzor APS-C: deși aparatul suportă, în modul extins Hi2, ISO 12800, ar fi preferabil să nu sărim de ISO 800, senzorii mici fiind predispuși la a genera granulație destul de deranjantă).

Însă faptul că aparatul are 18 MPx pe un senzor cu o suprafață de doar 1/2,3" poate fi văzut și ca un avantaj: putem obține un factor de mărire mult mai puternic, păstrând dimensiunile ansamblului optic în limite rezonabile. P520 are astfel o plajă focală impresionantă: 24-1000 mm echivalentul în format full-frame (4,3-180 mm, la dimensiunile fizice ale senzorului).

E drept că aparatele bridge, cu sisteme de focalizare bazate pe detecția de contrast,  nu au cum echivala viteza de focalizare bazată pe detecția de fază a DSLR-urilor, însă dacă fotografiem în special subiecte statice sau cu o mișcare lină și predictibilă (situațiile cele mai frecvente în fotografia de călătorie), nu vom simți acest dezavantaj. Din contră, ne vom bucura că nu am cheltuit banii pe un DSLR cu obiectivul kit (un model de nivel mediu, ca Nikon D90, e oferit de F64 cu 1999 lei, cu obiectivul kit 18-55 mm (27-82 mm, în echivalent full-frame)  cadou).

Alte avantaje ale P520-ului includ viteza mare de fotografiere în rafală (7 imagini pe secundă fiind mai degrabă o caracteristică a DSLR-urilor avansate și de dată mai recentă; D90-ul realizează maximum 4,5 fps), prezența GPS-ului încorporat (nu mai avem nevoie de unul extern, despre care am scris într-o postare mai veche) și a ecranului orientabil - putem fotografia din practic orice unghi am dori, menținând subiectul vizibil în cadru, până ce declanșăm.

Nu consider că are sens să ne oprim asupra principalelor criterii pentru care un fotograf entuziast își cumpără DSLR și nu bridge, ca prezența patinei de blitz (utilă celor care fotografiază portrete și la evenimente, mai puțin împătimiților drumețiilor) sau posibilitatea schimbării obiectivelor (alegem un bridge tocmai pentru că dorim o plajă largă a focalelor, fără să trebuiască să schimbăm obiectivele din mers; cum vom folosi imaginile în special pentru colecția personală sau rețelele sociale, definiția mai puțin fidelă a detaliilor, față de un obiectiv cu o plajă focală mai mică - deci optimizat mai atent pentru aceasta - contând mai puțin pentru nevoile noastre).

Din contră, pot exista situații în care și un fotograf profesionist să prefere să ia cu el un aparat tip bridge - când, într-o călătorie cu avionul, de exemplu, fiecare sută de grame în plus la bagaje riscă să ne aducă cheltuieli suplimentare piperate. Iar dacă scopul călătoriei e unul nelegat direct de fotografie (nu mergem să facem poze comerciale sau pentru o expoziție, ci mergem la o conferință sau într-o delegație, sau pur și simplu într-o stațiune de odihnă), nu ne va deranja într-atât diferența de fidelitate la redarea detaliilor (Scharf) încât să ținem neapărat la a lua un DSLR cu noi.

Pe de altă parte, dacă ne place stilul fotografiei clasice, cu o încadrare ce păstrează unghiul de cuprindere al (unui singur) ochi uman, o soluție ce ne păstrează în aceleași limite de greutate ar fi cel mai nou DSLR entry-level, Nikon D3200, cu obiectivul fix de 35 mm, f/1,8.

Sacrificând prezența zoom-ului, obținem cea mai bună calitate optică din zona de preț abordabilă celor care nu primesc mii de lei pe o zi de fotografiere; în plus, vom putea realiza portrete artistice prin defocalizarea selectivă a fundalului sau fotografia în condiții de lumină precară chiar fără blitz (diafragma deschisă de f/1,8 ajutându-ne enorm atât pe înserat, când nu avem trepied, cât și în interioarele întunecoase).

Avantajul alegerii unui D3200 + obiectivul de 35 mm ar fi calitatea net superioară a imaginii: dacă suntem atenți la încadrare, putem obține fără probleme numeroase imagini cu care să ne mândrim oricând într-o expoziție, pe când din cele realizate cu bridge-ul doar o mică parte vor atinge standardele de calitate neesare.

Depinde așadar foarte mult ce ne dorim: dacă preferăm o soluție integrată, care să ne ofere tot necesarul într-un singur aparat, fără să ne complicăm, un P520 e alegerea optimă; dacă însă dorim posibilități de extindere ulterioară, sau credem că vom investi mai mult în pasiunea noastră pentru fotografie, achiziționând mai multe obiective, blitz-uri, o telecomandă pentru declanșarea la distanță sau un filtru de polarizare (sau pentru alte efecte), un D3200 se poate dovedi o alegere mai inspirată. Sau dacă suntem preocupați mai mult de controlul manual cât mai rapid al parametrilor expunerii (cazul meu), vom merge pe D90.

Acestea sunt segmentele pieței și mai ales la Nikon se observă o respectare foarte strictă a lor. Pot spune că sunt maeștri ai marketing-ului, cum și-au creat categorii de produse foarte clar delimitate, astfel încât în niciun moment un produs de categorie inferioară să nu concureze cu cele din segmentele superioare de piață.

Probabil o singură excepție o reprezintă Nikon D90, un DSLR de clasă medie-superioară lansat acum mulți ani (în 2008, mai exact). Acesta a fost multă vreme aparatul preferat al fotografilor profesioniști din România (cel puțin până au ajuns să-și permită full-frame-uri cu adevărat de clasă profi).

Cum e menținut încă în vânzare, un D90 reprezintă o alegere excelentă chiar și în prezent, concurând serios cu modelele de DSLR-uri de început de gamă, dar și cu bridge-urile cele mai scumpe. Asta dacă fotografiezi cel mai mult pe modul manual, unde te ajută cele două rotițe ale aparatului și ecranul secundar.

Altfel, dacă fotografiezi mai mult în modurile semiautomate sau în cele predefinite, un DSLR entry-level poate fi mai tentant, datorită rezoluției mai mari, sau chiar un bridge bun, precum P520, care încorporează și modulul GPS și cu care sigur nu mai ai problema schimbării obiectivelor, focala aparatului acoperind cam tot ce ai putea avea vreodată nevoie - poate cu excepția fisheye-ului.

Pe de altă parte, să poți schimba obiectivele e și un avantaj, dacă te gândești că orice fir de praf care intră într-un bridge  nu mai poate fi scos decât în service, pe când la DSLR dai jos obiectivul și sufli cu pompița, într-un mod simplu și comod.