Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sony DSC-H200, Olympus SP-720UZ, sau Panasonic TZ18, pentru delegatii?  Empty Sony DSC-H200, Olympus SP-720UZ, sau Panasonic TZ18, pentru delegatii?

Joi Apr 18, 2013 4:23 am
O colegă mă întreba de curând care ar fi aparatul cel mai practic pentru fotografierea în timpul delegațiilor. Concret, ocupându-se cu organizarea de conferințe, ar avea nevoie de ceva cu care să poată documenta evenimentul, înfățișând vorbitorii și participanții din sală, dar și exteriorul locației, dar și câteva cadre ale unor repere de arhitectură reprezentative, care să plaseze celelalte poze în context, putându-le astfel lega de localitatea de desfășurare a evenimentului. Întrucât am considerat chestiunea de interes mai larg, pentru a vă fi utilă și vouă, cititorilor forumului, am decis să redau și aici esența răspunsului meu.

Întrucât necesitatea primordială este ușurința în utilizare, DSLR-urile se exclud din start; la fel o fac și aparatele mirrorless, însă în special din cauza limitei de buget (1000 lei). Astfel, întrucât persoana în cazuă oscila în special între Sony DSC H-200 și Olympus SP-720UZ, m-am axat pe acestea, pe lângă care am identificat și un model intermediar ca specificații, Panasonic TZ18, care are însă câteva atuuri deloc de neglijat.

Astfel, dintre Sony și Olympus, eu as merge clar pe Sony DSC-H200: e doar cu 100 lei mai scump decat Olympus SP-720UZ (cât timp acesta e la reducere la F64; în caz contrar, Olympus-ul devine cu 50 lei mai scump), dar are o rezolutie semnificativ mai mare (20 fata de 14 MPX) si unghiul de cuprindere mai larg (focala cea mai scurta e de 24 mm, fata de 26 pe Olympus. Cu alte cuvinte, la fotografierea grupurilor de persoane - situatie frecventa la conferinte - incap, din aceeasi pozitie, cu 2-3 oameni in plus in cadru).

Faptul ca zoom-ul e un pic mai scurt pe Sony nu e o problema, intrucat oricum la fotografierea la distanta mare in interior ar trebui mult mai multa lumina ambientala decat este de obicei ca sa iasa nemiscate pozele, sau ar trebui folosit trepiedul (si ca persoanele sa stea nemiscate). Pe de alta parte, la fotografierea de pe trepied, Sony-ul stie un timp de epxunere mai lung (2 sec., fata de 1/4 sec.), deci are un avantaj si aici - in special daca vom dori fotografierea exteriorului locatiei, dupa terminarea conferintei. In plus, H200 se alimenteaza cu baterii normale, AA, care pot fi inlocuite si atunci cand, in deplasare fiind, nu avem o priza in care sa introducem incarcatorul.

O alta varianta, din aceeasi clasa de pret (949 lei la reducere la F64) ar fi un Panasonic TZ18. Unghiul larg de cuprindere este similar cu cel de pe Sony (24 mm, focala cea mai scurta, in echivalent full-frame), iar la fotografierea de pe trepied sta de departe cel mai bine, depasind ca timp de expunere chiar si DSLR-urile (exceptand, desigur, fotografierea in modul Bulb, cu telecomanda): are de departe cel mai lung timp (60 sec.), ideal pentru peisaje nocturne.

De asemenea, Panasonic-ul beneficiaza de un sistem optic cu lentile Leica (in fapt, Panasonic este si constructorul compactelor Leica, producatorul german furnizand doar ansamblul optic), si - aspectul cel mai important pentru deplasari, TZ18 are doar 210 grame, incluzand acumulatorul si card-ul de memorie (prin comparatie, Sony are 530 grame, iar Olympus, 376).

Astfel, pentru cineva care doreste mobilitate maxima si usurinta in utilizare, dar si performante absolut onorabile si, la nevoie, sa poata stabili manual parametrii expunerii, Panasonic TZ18 ramane o alegere excelenta.. sau, pentru cei care mai pot astepta pana apare pe stoc si in Romania, exista varianta mai noua, TZ40, despre a carei lansare ati putut citi intr-o postare anterioara.
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum