Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 Empty Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014

Sam Mai 17, 2014 6:15 am
Noaptea de sâmbătă spre duminică, 17-18 mai 2014, toate muzeele importante din Europa vor fi deschise spre vizitare, accesul publicului fiind gratuit, iar unele restricții, precum cele privind fotografierea, fiind mult reduse (sau chiar eliminate complet, în majoritatea destinațiilor).

Acest lucru se datorează sărbătoririi, pe 18 mai, a Zilei Internaționale a Muzeelor, festivitate ce are loc sub patronajul UNESCO și ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor). Dacă Ziua Internațională e dedicată muzeografilor și oficialităților, evenimentul ne aduce și o manifestare deschisă publicului larg, Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment ce se intenționează ca o ocazie de creștere a vizibilității muzeelor de pretutindeni în conștiința publicului (cunoscut fiind că, de cele mai multe ori, exceptând familiile cu copii, avem tendința să mergem la muzeu doar când suntem în altă țară și să ignorăm aceste repozitorii ale istoriei culturale).

Prima ediție a evenimentului a avut loc în 2004, în Franța; de când am aderat la Uniunea Europeană, și România sărăbătorește, an de an, Noaptea Muzeelor. Astfel, weekend-ul acesta avem o ocazie rară, de a putea vizita practic orice muzeu ne-am dori, complet gratuit. Și, în plus, azi putem să ne bucurăm de o atmosferă mult mai destinsă decât într-o zi obșnuită de vizitare: coridoarele goale, reci, abia animate de câte un cuplu de străini sau câte un paznic prind viață în Noaptea Muzeelor, fiind luate cu asalt de pâlcuri de tineri veniți în explorare. Nu e chiar ca în A Night at the Museum cu Adam Sandler, dar nici prea departe Wink.

Anul acesta, organizatorii ne oferă încă o facilitate interesantă - și, cu siguranță, în tendințele momentului: o aplicație pentru Smartphone-uri, care ne va găsi muzeele din apropiere, afișând câte o scurtă descriere a fiecăruia, precum și programul de vizitare (nu toate destinațiile sunt deschise până la aceeași oră, iar programul, deși prelungit, se termină în majoritatea locațiilor la ora 01:00). Puteți să o descărcați direct de pe smartphone, sau urmând link-ul play.google.com/store/apps/details?id=ro.ssh.noapteamuzeelor2014.

Acestea fiind spuse, mă pregătesc și eu de un tur al câtorva din cele mai interesante destinații din Cluj, luând pentru o seară rolul unui turist venit să viziteze atracțiile culturale ale orașului. Voi reveni cu imagini și impresii mai detaliate.
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 Empty Re: Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014

Sam Mai 17, 2014 2:48 pm
M-am întors din periplul nocturn prin muzeele clujene, astfel că vă pot prezenta în continuare câteva imagini realizate cu această ocazie. Dorind să testez cea mai recentă achiziție a mea, aparatul compact cu reglaje manuale Nikon P7100, despre care ați putut citi în urmă cu câteva zile, am luat cu mine doar acest aparat "al profesionistului în vacanță", după cum îl numeau plini de mândire designerii săi de la Nikon.

De fapt, în majoritatea călătoriilor peste hotare vom fi tentați să ne luăm cu noi un aparat cât mai mic și compact. (În cele câteva zile de când îl dețin nu am avut ocazia de a realiza imagini turistice comerciale cu P7100-le, însă de îndată ce voi găsi reperul potrivit, voi încerca să-l trimit spre recenzare unei agenții specializate, tocmai în scopul de a determina dacă aparatul oferă o calitate a imaginilor suficientă și pentru mai mult decât uzul personal).

Și cum în călătorii suntem tentați cel mai adesea să facem poze la muzeele și expozițiile pe care le vizităm, Noaptea Muzeelor mi-a oferit ocazia perfectă pentru a testa apărățelul tocmai în acest scop. Puteți vedea mai jos câteva cadre, dintr-un periplu prin Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul de Artă din Cluj:

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 10351519_580627325369114_2579637013754857321_n

Principala atracție a muzeelor clujene în perioada aceasta o constituie expoziția de gravuri ale lui Rembrandt, ce poate fi admirată până pe 8 iunie la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21, Cluj-Napoca). Să fim foarte exacți, acestea reprezintă reproduceri miniaturizate ale unor tablouri ale celebrului pictor Rembrandt van den Rijn, fiind realizate la cca. 200 ani după tablourile propriu-zise, de artistul francez Armand Durand. Finețea detaliilor e impresionantă, iar scara mică la care a lucrat gravorul stă mărturie a îndemânării sale.

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 10294413_580627322035781_9212161239351053429_n

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 10296834_580627318702448_7024058662167372882_n

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 10367600_580627348702445_9069084675332310400_n
Și expozițiile permanente ale Muzeului Etnografic au putut fi vizitate, aici accesul fiind gratuit.

Cum Photo România Festival e în plină desfășurare, nu putea lipsi din circuitul Nopții Muzeelor nici o expoziție de fotografie: Muzeul de Artă găzduiește aceste zile expoziția Retrospectivă Ferenc Berko, ce prezintă numeroase imagini ale reputatului fotograf maghiar, realizate între 1933 și 1951, în locații din cele mai diverse, din Bombay și până la New York.  

Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2014 10371527_580627365369110_2886164182591761365_n

(Văzând imaginile, nu vă imaginați că muzeele au fost atât de pustii tocmai când vizitarea lor era gratuită sau - în cazul expoziției dedicate gravurilor lui Rembrandt de la Muzeul Etnografic, costa doar 2 lei, adică 10% din tariful obișnuit. Din contră, au fost ticsite de vizitatori, cadrele pe care le-ați putut vedea mai sus fiind selectate cu grijă, pentru a vă putea prezenta un cadru cât mai aerisit, minimalist, iar momentul declanșării a fost așteptat cu răbdare).
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum