Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sony A3000 - cel mai ieftin aparat mirrorless cu senzor APS-C Empty Sony A3000 - cel mai ieftin aparat mirrorless cu senzor APS-C

Joi Oct 17, 2013 3:23 pm
Dacă până nu demult piața aparatelor foto cu obiective interschimbabile era dominată clar de DSLR-uri, eliminarea vizorului optic a dus la apariția unei clase de aparate mai compacte ca dimensiuni, dar cu senzori similari cu cei ai DSLR-urilor pentru începători și entuziaști, în formatul APS-C. În acest domeniu, Sony este regele incontestabil, Canon intrând târziu și timid pe piață, cu un singur model, iar Nikon și Olympus folosesc senzori mai mici, cu inerentele lor dezavantaje.

Totuși, design-ul adoptat de Sony pentru seria aparatelor mirrorless NEX a fost unul destul de controversat: obiectivul era plasat în extrema stângă a unui corp foarte subțire, aparatul având astfel o formă ce nu era pe placul oricui, sau cel puțin nu al fotografilor tradiționaliști (deși uneori e bine să nu avem un aparat cu un aspect "prea profesional", din rațiuni ce țin de discreție și siguranța personală a fotografului).

Însă formatul clasic mai vine cu un avantaj, cel al prezenței vizorului electronic. Astfel, în soare puternic nu vom mai fi incomodați de obligativitatea utilizării LCD-ului principal pentru încadrarea imaginii, ci ne vom putea servi de vizorul plasat la umbră. Cu o rezoluție de 768 kilopixeli, acesta e arhisuficient pentru compunerea imaginii în zilele însorite... deși, personal, nu aș folosi așa ceva decât pentru fotografierea ocazională, de plăcere: un vizor electronic va fi întotdeauna mai solicitant pentru ochi decât cel optic, de pe DSLR-uri.

Însă la o adică, la umbră și în interior putem folosi și LCD-uri principal pentru compunerea fotografiilor, aceasta fiind de altfel metoda cea mai prietenoasă cu fotograful începător, ce va putea vedea mai intuitiv încadrarea finală a imaginii sale. Totuși, aici se observă faptul că avem de-a face cu un aparat de buget: deși diagonala ecranului e una uzuală, de 3", rezoluția sa e una de 230 kilopixeli, modestă pentru ziua de azi (fiind similară cu cea de pe Nikon D3100, un aparat lansat în 2010).

Dincolo de aceste limitări justificate de prețul modic, de 1800 lei al aparatului, acesta se prezintă cu o dotare tehnică de invidiat: senzor APS-C de 20,1 MPx (rezoluția imaginii finale poate ajunge la 23 MPx în cazul fotografiilor panoramice), filmare în formatul full-HD la 60 cadre/sec. și înregistrarea stereo a sunetului (facilități ce vor face deliciul turistului, în căutarea unui aparat de vacanță care să le facă pe toate, la o calitate mulțumitoare).

Sensibilitatea ISO maximă e de 16.000, o valoare excelentă, cel puțin pe hârtie; prezența acesteia e însă cel puțin interesantă, în condițiile în care producătorul specifică creșterea sensibilității în praguri de o treaptă, ceea ce ar însemna saltul direct de la 12.800 la 25.600, nu la valoarea intermediară de 16.000 (în condițiile în care cea mai mică sensibilitate e ISO 100 și e cunoscută creșterea sensibilității cu puterile lui 2: 100, 200, 400, 800, 1600, 3200, 6400, 12.800,....; valorile intermediare, de tipul ISO 640, sunt prezente doar pe aparatele care permit varierea în fracțiuni de o treime de treaptă).

Aparatul dispune de 25 puncte de focalizare - iarăși o valoare mai neobișnuită, Nikon oferind fie 11, fie 39 pe DSLR-urile destinate amatorilor, D3200 și respectiv D5200, iar Canon, 9 puncte pe 60D. Dar nu e nimic neobișnuit pentru Sony să facă lucrurile altfel: compania a dezvoltat propriul format de patină de blitz și, până nu demult, promova un format de card de memorie nestandard, Memory Stick, abandonat în prezent în favoarea mai răspânditelor SD-HC. Dar chiar și în prezent, aparatele Sony își creează propriul sistem de indexare a imaginilor pe card - fenomen similar mai degrabă cu cel întâlnit pe smartphone-uri, nefavorizând situația schimbării frecvente a carteluțelor.

Aparatul vine în dotarea standard cu obiectivul pe montură Sony E, 18-55 mm, f/3,5-5,6 (livrat din fericire cu parasolar, spre deosebire de alți producători, mai zgârciți). În această configurație, cântărește 411 grame (doar corpul aparatului având 281). Sunt valori foarte bune, un D3200 cântărind 505 grame doar body-ul, cu obiectivul kit ajungându-se la un total de 770 grame.

În ce privește ergonomia, fotografii amatori vor fi încântați de simplitatea aparatului, ca și de prezența unei rotițe click-abile, ce permite configurarea tuturor parametrilor expunerii (mai ales că aparatul va fi utilizat în special în modurile semiautomate). Fotografii mai avansați vor simți lipsa celei de-a doua rotițe, ca și dispunerea butoanelor ce te obligă să iei aparatul de la ochi când ajustezi parametrii, însă A3000 nu li se adresează, decât din postura de aparat de vacanță.

De altfel, putem conchide că Sony A3000 reprezintă un excelent aparat de vacanță, cu un raport optim performanțe-greutate-preț, pe care pasionații de fotografie turistică îl vor îndrăgi cu siguranță.


Sony A3000 - cel mai ieftin aparat mirrorless cu senzor APS-C Sony-A3000-SEL18-55-F3-5-5-6-montura-E-29145-5
Sony A3000, 1799 lei în oferta F64, cu obiectivul kit 18-55 mm
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum