Tabăra lui George Washington de la Valley Forge și începutul sfârșitului dominației britanice în America de Nord

Tentativele coloniștilor americani de a se elibera de sub opresiunea Imperiului Britanic nu au rămas fără ecou, regele George al III-lea trimițând o flotă, sub comanda amiralului Richard Howe, să înăbușe rebeliunea, în sânge dacă situația o va cere.

Elanului inițial al revoluționarilor, animați de valorile proclamate în Declarația de Independență promulgată de Congresul Continental prezidat de John Hancock pe 4 iulie 1776, i se vor opune armementul superior și disciplina perfectă a trupelor regulate engleze - celebrele "redcoats" - astfel că, până la finele lui 1777, revoluționarii fuseseră aproape eradicați, iar "ordinea" restaurată în colonii.

În război însă, diferența dintre "aproape victorios" și "cu adevărat victorios" se poate dovedi crucială: izgoniți de pe întreg cuprinsul coloniilor nord-americane de trupele britanice, un grup de revoluționari se vor reuni, sub comanda generalului George Washington, într-un cantonament de iarnă, la Valley Forge, Pennsylvania (cca. 35 km nord-vest de Philadelphia).

Aici, milițiile revoluționare vor fi instruite, pe model prusac, de către baronul Friedrich Wilhelm von Steuben, fostul șef de stat major al regelui Frederick cel Mare al Prusiei, pe care Benjamin Franklin îl recrutase de partea cauzei revoluționare, în timpul șederii sale în Europa. (Nu trebuie să ne surprindă, pe cale de consecință, faptul că o localitate din regiune poartă în prezent numele de King of Prussia, americanii fiind probabil cea mai iscusită națiune în a-și onora istoria și personalitățile ei marcante).

Începând cu primăvara lui 1778, armata revoluționară reconsolidată va înclina, treptat, balanța în defavoarea britanicilor (fapt favorizat și de înlocuirea repetată a comandanților britanici, dar și de intrarea francezilor în război, de partea rebelilor), astfel că, pe 19 octombrie 1781, marchizul Charles Cornwallis va capitula în fața armatelor franco-americane, moment ce marca practic înfrângerea definitivă a metropolei în fața fostei ei colonii.

Nu trebuie deci să ne surprindă importanța deosebită pe care națiunea americană o atribuie taberei lui Washington de la Valley Forge, pe care o asociază cu un moment de cotitură al devenirii lor ca stat independent. Acest reper istoric este deschis publicului ca parc național începând cu anul 1893

Am avut ocazia de a vizita Parcul Național Valley Forge la începutul lui august 2009: am pornit cu autobuzul 125 (dacă bine îmi amintesc, biletul era puțin peste 3 USD), din stația de la intersecția principalei artere din centrul vechi al orașului Philadelphia, Market St., cu strada 22. (străzile de pe direcția est-vest au nume, iar cele de pe axa nord-sud, numere; voi reveni cu detalii într-un articol viitor, dedicat Philadelphiei).

Călătoria a durat cca. o oră, autobuzul - destinat în principal navetiștilor - oprind în numeroase stații de pe traseu. Mi s-a părut interesant faptul că era destul de aglomerat, pentru o țară despre care circulă mitul că "toată lumea are mașină". Ar fi fost și mai aglomerat dacă ar șoferul ar fi permis accesul călătorilor până la refuz; însă acesta era instruit ca, dincolo de o anumită limită, să nu permită decât coborârea călătorilor în stații și să-i informeze pe cei care ar fi dorit să urce după câte minute venea următorul autobuz.

Ajuns la Valley Forge, am fost încântat să mă aflu într-o oază de liniște și verdeață. Părea că aglomerația și traficul tumultuos din centrul Philadelphiei sunt din altă epocă. Din altă epocă și sunt - sau, mai exact, e tabăra lui Washington de la Valley Forge: Centrul pentru vizitatori e singurul reper cu un interior amenajat după ultimele standarde, în rest totul e păstrat sau recreat astfel încât să dea ambianța de secol XVIII.

Nu doar că traseul de-a lungul parcului e excelent marcat - și la intrare sunt disponibile hărți gratuite ale acestuia (sau vi le puteți lista în avans, de la http://www.nps.gov/vafo/planyourvisit/upload/VAFO_Map_2011.pdf, dar porțiunile de drum dintre principalele repere de interes pot fi parcurse nu doar pe jos, ci și cu microbuze care fac ca vizita să decurgă cât se poate de comod. Și acestea sunt finanțate din fonduri federale, fiind gratuite pentru vizitatori.

Pot fi vizitate redute de apărare (unele reconstruite după standardele și cu tehnologiile din secolul XVIII), Arcul Memorial (ridicat în cinstea lui Washington de Frăția Masonică), parcul de artilerie (aranjat într-o formație ce amintește de redutabilele "careuri spaniole", structură capabilă a-și asigura protecția în orice direcție, fiind astfel virtual impenetrabilă la atacuri), Cartierul General al lui Washington, colibele soldaților (fiind din lemn, acestea nu au supraviețuit vicisitudinilor a peste două secole; câteva au fost însă fidel reconstruite), sau Capela Memorială Washington (unde, fiind o zi de sâmbătă, am putut asista preț de câteva minute la o cununie religioasă).

Fiecare reper e marcat corespunzător, fiind disponibile de asemenea tăblițe explicative pentru semnificația sa istorică. De asemenea, clădirea ce adăpostește fostul Cartier General, care a servit în secolul XIX drept gară și poștă, a fost păstrată astfel încât, de la primii pași înăuntru, am avut senzația că trăiesc într-un western, că acum voi da ochii cu un cowboy a la John Wayne sau Clint Eastwood. În prezent, la etaj, clădirea adăpostește Biblioteca Valley Forge.

Am avut ocazia de a întâlni un personaj istoric, nu însă de secol XIX, ci de secol XVIII - mai exact, pe George Washhington însuși... sau, mă rog, ranger-ul care patrula prin parc, costumat într-o uniformă similară cu cea a reputatului general revoluționar, care va deveni în 1789 cel dintâi președinte al SUA.

Vă invit, în continuare, să vizionați câteva imagini pe care le-am realizat cu bridge-ul HP 945 (5 MPx); în prezent, probabil că aș recomanda ca aparat abordabil și simplu de utilizat în călătorii un Nikon L810, care, la prețul promoțional de 798 lei, costă aproximativ o treime din prețul HP-ului de la achiziționarea sa, în 2004.

Acesta este unul din puținele modele de aparate bridge contemporane care se alimentează cu baterii AA și nu cu un acumulator model proprietar. Astfel, chiar pe teritoriu american - unde rețeaua electrică e pe 110 V, 60 Hz, față de 220 V și 50 Hz în Europa, nu veți avea probleme - iar bateriile AA Energizer, sau Radio Shack (ambele cu litiu) oferă o autonomie (testată pe HP) de peste 1000 cadre cu un singur set.

Centrul pentru vizitatori Valley Forge:


Redută de apărare:


Parcul de artilerie:


Washington patrulând în jurul Cartierului General:


Colibă a soldaților încartiruiți la Valley Forge:


Arcul Memorial, străjuit de copacii plantați în cinstea soldaților: