Cum stabilim cel mai lung timp de expunere la care putem obține imagini clare

Dacă am fotografia întotdeauna în lumină suficientă, timpul de expunere nu ar reprezenta niciodată o problemă - în plin soare, putem fotografia la timpi de 1/250-1/750 sec., chiar la diafragme închise de f/16-f/10. Sau chiar am putea să dorim să-l lungim artificial, pentru a realiza unele efecte creative, precum cascadele de basm, cu un aspect mătăsos - în acest caz, vom utiliza un filtru cu densitate neutră (ND), care permite lungirea timpului de expunere de 8 ori (cu 3 trepte de diafragmă). Va fi nevoie însă să folosim un trepied, pentru a evita ca imaginea să fie afectată de neclaritatea de mișcare (e omenește imposibil să ținem aparatul nemișcat atâta timp).

De exemplu, această imagine înfățișând Podul Elisabeta din Cluj, a fost realizată pe timp de noapte cu un timp de 8 secunde, la f/8 - de pe trepiedul Slik despre care v-am mai povestit.

Problema nu e însă atât de delicată când fotografiem de pe trepied, ci când pur și simplu nu avem niciun punct de sprijin și trebuie să fotografiem din mână. Deși poate mai corect spus ar fi "din mâini", orice fotograf serios știind că trebuie să ai ambele mâini pe aparat.

Poziția corectă la fotografiere e următoarea: cu dreapta strângi suprafața aderentă dedicată și poziționezi arătătorul pe declanșator, iar cu stânga, oferi un punct de sprijin colțului stânga-jos al aparatului, iar degetele vin ca o prelungire, de-a lungul obiectivului. Iar dacă fotografiem în modul portret, vom avea grijă să aducem declanșatorul în partea superioară - rotind aparatul spre stânga cu 90 grade, nu invers, cum în mod eronat procedează unii începători, care vor constata apoi că își mișcă involuntar aparatul la fiecare declanșare.

Chiar și așa, va trebui să ținem cont de următoarea corelație: cel mai lung timp de expunere la care putem fotografia din mână se calculează ca 1/distanța focală a obiectivului, exprimată în milimetri. Și, pentru siguranță, vom folosi cea mai scurtă treaptă apropiată acestei valori. Astfel, pentru  focala de 18 mm, ideal ar fi să folosim un timp nu mai lung de 1/20 sec.

Unii puriști merg chiar mai departe, considerând că trebuie adăugat pentru siguranță și un factor de 1,5x - corespunzător factorului de crop al aparatelor cu senzor APS-C: astfel, pentru cei 18 mm - echivalenți 27 mm de pe full-frame - ar fi recomandabil un timp nu mai lung de 1/30 sec.

Producătorii au dotat obiectivele produse în ultimii ani cu sisteme de stabilizare - Nikon - VR (Vibration Reduction), Canon - IS (Image Stabilization), Sony - Steady Shot, care prelungesc timpul maxim admisibil cu până la 2-3 trepte (valori mai mari sunt menționate doar de dragul marketing-ului). Oricum, personal prefer să dezactivez VR-ul, ca urmare al unui alt neajuns al acestuia - faptul că electronica obiectivului va crede adeseori în mod eronat că are de compensat vibrații, inducând unele care altfel nu existau în natură; o mână și o postură fermă pot obține rezultate mai bune.

Este însă preferabil să nu exagerăm cu timpul de expunere și să respectăm regula de siguranță menționată mai devreme. Dacă imaginea riscă să iasă subexpusă, mai bine creștem sensibilitatea ISO. O imagine afectată ușor de pureci e acceptabilă, chiar dacă nu e tocmai publicabilă într-o expoziție decât, în cel mai fericit caz, cu multă prelucrare. În schimb, o imagine afectată vizibil de neclaritatea de mișcare e compromisă total  .

Aveți un exemplu în imaginea de mai jos:

Se observă cum imaginea la 1/60 sec. e mult mai clară decât cea la 1/8 sec. și chiar dacă ISO-ul utilizat e mai mare, rezultatul e net superior.