Nikon F60, noul meu SLR pe film. Primele impresii după achiziționare

Fotografia digitală are neîndoielnic avantajul posibilității imediate de a vedea rezultatul declanșării, precum și cel al spațiului incomparabil mai mare al unei carteluțe de memorie, față de clasicul film de 36 (sau, mai rău, 24) poziții.

Cu toate acestea, rezoluția senzorilor digitali este relativ limitată comparativ cu a filmului. Astfel, spre exemplu, o poză de 12 MPX realizată cu Nikon D90 va avea 4288 x 2848 pixeli, iar una realizată cu full-frame-ul D600, cu rezoluția dublă, de 24 MPX, va avea 6016 x 4016 pixeli. Sunt valori impresionante, mult mai mari decât rezoluția monitoarelor actuale - 1920 x 1080 - asta e sigur. Totuși, și rezoluția monitoarelor e în constantă creștere (acum 10 ani, 1024 x 768 era norma zilei, iar 4K se întrevede la orizont)... și se poate mai mult.

Și când spun asta, nu am în vedere Pentax 645D-urile cu senzor format mediu, ci clasicul film de 35 mm, încă excelent, chiar dacă cu un potențial subexploatat, ca urmare a migrării majorității utilizatorilor spre mediul digital. Filmul este departe încă de a-și spune ultimul cuvânt, din contră, el încă conduce detașat în cursa rezoluției: cu un scanner de filme precum Epson Perfection V500 Photo, scanând la rezoluția maximă pentru transparente, 2400 x 2400 DPI, am obținut imagini de 14399 x 9599 pixeli - adică 138,21 megapixeli , de 5,75 ori mai mult decât pe D600 și de 3,8 ori mai mult decât cel mai performant DSLR full-frame, Nikon D800E.

Filmul prezintă de asemenea o durabilitate excelentă, fiind un mediu de arhivare pe termen lung a cărui fiabilitate a fost demonstrată în timp: am scanat filme din 1960-1962, păstrate perfect, pe când poze din 2002, la rezoluția de 640x480, a aparatelor digitale de atunci (aveam un Polaroid PDC-640) apar ca niște minusculități astăzi, incapabile de a umple cadrul monitorului fără o redimensionare cu inevitabila pierdere de calitate.

Am decis așadar că am nevoie de un SLR pe film, cu care să pot realiza imaginile cele mai importante, pe care aș dori să le păstrez peste ani. Inițial, înclinam spre Nikon FM10, ultimul model pe film rămas încă în producție al companiei japoneze, despre care ați putut citi într-o postare anterioară. Acesta prezenta avantajul funcționării, la nevoie, complet mecanice, neavând nevoie de baterii decât pentru exponometru și declanșarea blitzului - în rest, filmul putând fi armat și manual.

Pe de altă parte, la Cluj a avut loc săptămâna trecută târgul foto vintage, organizat de cei de la Erke. Am găsit aici, la standul Digital Pro Foto, un splendid exemplar de Nikon F60, păstrat în stare foarte bună - nicio zgârietură pe carcasă, toate inscripțiile de pe butoane ca noi, levierul de comutare a focalizării automate/manuale ca neatins. A fost dragoste la prima vedere... totuși, am stat să cântăresc avantajele și dezavantajele.

Principalul dezavantaj al F60-ului este dependența de curentul electric, necesar pentru avansul filmului și declanșare. Pentru alimentare, folosește două baterii CR123A (20 lei/buc. în oferta F64). Pe de altă parte, aparatul dispune de o electronică cât se poate de avansată: știe trage filmul, la închiderea capacului, direct până la primul cadru, noi neriscând să irosim o poziție prețioasă de pe acesta. Iar la final, rulează automat tot filmul în casetă, noi nemaitrebuind decât să deschidem capacul și să-l ducem la developat. Riscul deteriorării filmului la extragerea din aparat scade semnificativ.

În plus, FM10 nu dispune deloc de focalizare automată, totul realizându-se manual. F60 în schimb, poate focaliza automat cu obiectivele AF-D, precum cel de 50 mm, f1/1,8, de care am și eu un exemplar. Din păcate, pe obiective precum 18-55 mm VR sau 18-105 mm VR, ambele din seria G, și cu motor de focalizare, focalizarea nu se poate realiza decât manual.

Totuși, spre deosebire de FM10, pe care e neapărată nevoie de obiective cu inel de diafragmă, F60-ul permite stabilirea electronică a diafragmei. Și am observat că pe obiectivul de 35 mm, f/1,8 G, fără VR, F60-ul oferă confirmarea focalizării. Devine astfel mult mai ușor să realizăm focalizarea corectă, evitând situația când noi am avea impresia că am făcut clarul, cândnu era așa (ca urmare a unor deficiențe de vedere, dacă de exemplu suntem purtători de ochelari).

Nikon F60 dispune de asemenea de modul Sport, similar celui de pe DSLR-urile contemporane (exceptând faptul că, pe film fiind, nu putem crește sensibilitatea ISO decât introducând un film mai bun în aparat). Beneficiem astfel de ajustarea continuă a focalizării, putând urmări subiectele în mișcare (efect similar AF-Continuous de pe digitale, chiar dacă nu îl regăsim în opțiunile direct accesibile).

Ca nikonist ce a mai avut trei DSLR-uri ale companiei și a testat multe altele, comenzile de pe F60 mi-au fost foarte la îndemână. Deși aparatul a fost scos din producție în 2001, odată cu concentrarea atenției companiei pe digital, constat cu plăcere că numeroase elemente de control au rămas neschimbate (inclusiv amplasarea rotițelor, butoanelor și a ecranului pentru parametri).

Vă prezint mai jos câteva imagini pe care le-am realizat în Parcul Etnografic "Romulus Vuia" din Cluj, care a fost deschis fotografilor cu ocazia Festivalului Photo România.