Cupa Beliș 2014 - primul concurs de atelaje canine desfășurat vreodată în județul Cluj

Filme precum "Câinii zăpezii" sau "Minus 25 de grade" au popularizat în conștiința colectivă cursele de sănii trase de câini, imaginea atelajelor gonind prin zăpada de câteva zeci de centimetri, trase de căței cu blana pufoasă, care parcă plutesc prin aerul limpede și rece, fiind îndrăgită de copii și părinți, deopotrivă.

Și iată că acum o cursă de atelaje canine nu mai e ceva ce să vedem doar la televizor: după o primă ediție, desfășurată la Lacul Roșu în 2013, anul acesta a venit rândul comunei Beliș, din județul Cluj, să găzduiască o asemenea competiție. (Aviz știriștilor mai mult sau mai puțin avizați de la Antene: Belișul nu e tocmai un loc uitat de lume, de care nu a auzit nimeni până la căderea avionului lui Iovan, ci o stațiune montană îndrăgită de clujeni de zeci bune de ani).

S-au aliniat la startul din satul Bălcești treisprezece atelaje, formate din doi până la șase câini din rasele husky siberian, malamut de Alaska și samoyed. Unele au fost conduse musher-i cu experiență, altele de tineri care acum descopereau tainele acestui sport; cu toții însă au oferit un spectacol captivant, mai ales că era pentru prima dată când vedeam așa ceva pe meleaguri clujene.

Traseul de concurs a avut o lungime de 2 până la 6 km, variind în funcție de numărul de câini al fiecărui atelaj, care a trebuit să-l parcurgă dus-întors. Echipajele porneau pe rând (maximum două simultan), urmând a fi cronometrat timpul parcurs pe traseu.

E de la sine înțeles că această competiție a reprezentat o excelentă oportunitate fotografică, după cum puteți vedea în cele ce urmează:



Momentele de dramatism au alternat cu treceri lente, în care cățeii componenți ai atelajelor au putut fi admirați în toată splendoarea lor, ce amintește de meleagurile iernii eterne.





Mi s-a părut interesant să redau și perspectiva "vizitiului", care conduce atelajul său spre linia de sosire, această abordare accentuând senzația de goană.





Fizionomia câinilor nordici e extrem de expresivă, denotând deopotrivă bucuria de a alerga prin zăpadă, cât și solicitarea pricinuită de efort.







Luând o scurtă pauză de la tempo-ul alert al cursei, am realizat și un cadru înfățișând urmele lăsate de căței prin zăpadă - care se dovedește încă o dată elementul natural al husky-lor siberieni.



De departe cea mai spectaculoasă apariție au consituit-o samoyezii, câini cu o înfățișare nobilă, impunătoare, dar în același timp cu o mimică jovială și... foarte multă energie.

În încheiere, nu îmi rămâne decât să salut implicarea organizatorilor, să-i felicit pe participanți - umani și canini - și să-mi exprim speranța că acest gen de competiții va deveni o tradiție și în România.