Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Pentax lansează K-50, cel mai nou DSLR rezistent la apă, praf și îngheț Empty Pentax lansează K-50, cel mai nou DSLR rezistent la apă, praf și îngheț

Joi Iul 25, 2013 2:31 pm
După Pentax K-30, despre care v-am mai relatat anterior, producătorul japonez devenit între timp divizie a Ricoh Corporation ne prezintă un nou aparat DSLR de clasă medie, Pentax K-50 - și el rezistent la apă, praf și îngheț. Și, cum ne-am obișnuit, cel mai mare distribuitor foto de la noi, F64, îl are deja pe stoc.

Interesant este că noul aparat păstrează rezoluția predecesorului său, 16 MPx, însă senzorul CMOS format APS-C (factor de crop 1,5x) este unul reproiectat, cu performanțe superioare în lumină slabă: K-50 atinge o sensibilitate maximă de ISO 51600, față de 25600 pe K-30. De asemenea, sistemul de focalizare a înregistrat îmbunătățiri - sau, mai exact, a fost împrumutat cel de pe modelul de clasă superioară, Pentax K-5 II.

Viteza de fotografiere în rafală a noului K-50 este de 6,3 cadre/sec (deci cu mai mult de o treime mai mare decât a D90-ului meu, cu cadența sa de 4,5 fps, de exemplu; K-50 e excelent așadar pentru fotografierea păsărilor, unde viteza susținută și rezistența la intemperii sunt atuuri clare), iar cel mai scurt timp de expunere e de 1/6000 sec. (mai scurt decât 1/4000 de pe majoritatea aparatelor de clasă similară de la firmele concurente, însă totuși mai lung decât 1/8000, timpul de pe aparatele de clasă profesională, precum Pentax K-5 II).

De asemenea, în buna tradiție Pentax, K-50 se alimentează fie din acumulatorul Litiu-ion inclus în pachet, fie cu ajutorul adaptorului D-BH109 pentru baterii AA. Grație adaptorului, care se introduce în locașul dedicat acumulatorului, putem alimenta aparatul cu 4 baterii AA - fără a mai avea nevoie de un grip voluminos - precum e cazul pe aparate precum Nikon sau Canon.

E o inovație mică, dar practică - în special pentru călătoriile pe alte continente, când toate prizele sunt pe alt standard de formă a conectorilor și alt voltaj, dar și în regiunile izolate.

În ce privește ergonomia aparatului, e de apreciat prezența celor două rotițe pentru stabilirea timpului de expunere și a diafragmei - specifice aparatelor de clasă medie, destinate entuziaștilor și profesioniștilor cu un buget redus; însă, spre deosebire de Nikon D90/D7000, pe Pentax K-50, la fel ca pe mai vechiul K-30, ecranul LCD secundar lipsește (el regăsindu-se doar pe mai avansatul K-5 II).

Încă un aspect plăcut: K-50 este disponibil în mai multe culori: pe lângă clasicul negru, și alb sau roșu. Personal, aș alege varianta albă, aceasta fiind cel mai puțin susceptibilă la încălzire din cauza soarelui.

La 2809 lei cu obiectivul kit 18-55 WR (rezistent la apă), Pentax K-50 are un preț convenabil - poate cel mai convenabil pentru aparatele de clasă medie. Ce pot spune este că aștept proxima ocazie pentru a-l testa, moment în care voi reveni cu impresii.


Pentax lansează K-50, cel mai nou DSLR rezistent la apă, praf și îngheț Pentax-K-50-SMC-DA-18-55-F3-5-5-6-WR-alb-28170
Noul Pentax K-50, disponibil acum la F64
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum