Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo Empty O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo

Sam Aug 03, 2013 3:31 pm
În ziua de azi, ar părea că filmul foto își trăiește ultimele zile, toți marii producători de aparate renunțând rând pe rând la modelele pe film - iar cei care le mai mențin, cum e cazul cu Nikon FM10, despre care am scris într-o postare mai veche, apelează la fabricanți terți (în speță, Cosina), pentru a le produce efectiv.

Filmul vine însă cu avantajul marii sale durabilități: am scanat fără probleme filme de la mijlocul anilor 1960, păstrate în stare impecabilă. Ca o curiozitate, puteți vedea mai jos cum arăta cartierul Gheorgheni din Cluj într-o fotografie realizată de bunicul meu în 1966, pe film Svema (de proveniență sovietică, mai ieftine însă de calitate vizibil mai slabă în ce priveste granulația și contrastul, față de filmele din fosta RDG, însă fără nicio problemă la păstrarea într-o încăpere uscată și ferit de razele directe ale soarelui, chiar pe termen de zeci de ani).

O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo 9429796647_be1be945ab_z

Încă un avantaj e rezoluția impresionantă ce poate fi extrasă dintr-un cadru de film cu un scanner bun, precum Epson V500: la 2400 ppi, maximum permis pentru scanarea filmelor, dintr-un clișeu de 24 x 36 mm putem digitaliza o imagine de 14399 x 9599 pixeli, adică 138,2 megapixeli! Șu asta nativ, fără interpolări software.

O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo 9430028901_3ec51dd638_c
(Avioane în zbor, fotografiate din același punct de stație, cu Nikon F60 (obiectiv Sigma 70-300 mm, AF-D) și Nikon D3100 (obiectiv Nikon 55-300 mm, AF-S DX - echivalent 82,5-450 pe full-frame)).
Deși într-adevăr imaginea pe film suferă de pe urma granulației mai mult decât cea digitală, grație rezoluției mai mari a filmului, suprafața totală a avionului în crop 1:1 e vizibil mai mare decât în cea digitală.

Problema mai mare este a găsi cadre pe film suficient de scharf, focalizate perfect și realizate cu obiective de calitate (din păcate, putând extrage atât de multe detalii dintr-un cadru, am constatat că "săpuniera" mea Kodak Cameo, pe care am utilizat-o din 1994 până prin 2000, avea o optică lamentabilă și deși acest lucru nu se observa la imagini pe hârtie, 9 x 13 cm, la scanarea filmelor se observă - și tare. Însă sistemul telemteric de realizare a clarului de pe Zorki-ul bunicului meu s-a descurcat absolut onorabil, fiind egalat doar de sistemul de confirmare de focus și AF-D de pe Nikon F60-ul pe care mi l-am cumpărat primăvara aceasta - și despre care v-am povestit.

Consider așadar că a meritat pe deplin banii scanner-ul Epson Perfection V500 Photo, pe care mi l-am cumpărat în toamna trecută. Dacă stau să număr, am scanat cu el nu mai puțin de 152 filme (transpunând astfel în fotografii digitale întreaga colecție a familiei, pe linie maternă și paternă... asta ca o observație cu privire la câte poze se făceau pe timpuri. Practic, un cuplu realiza într-o viață 2000-2500 poze, număr pe care azi l-am atinge în 2-3 luni). Iar dacă socotim că o scanare a unui film costă minimum 7 lei, înseamnă că deja mi-am amortizat pe deplin cei 930 lei pe care i-am dat pe scanner, ba chiar am făcut o mică economie Smile.

Nu neg, scanarea la rezoluția maximă e oricum numai rapidă nu: trebuie să pregătești filmul în fâșii de câte 6 cadre și poți pune la scanat maximum 2 fâșii o dată. Iar scanarea a 12 cadre la 2400 DPI durează undeva la 20-25 minute pentru filmul alb-negru și 55-60 minute pentru cel color. Soft-ul Epson Scan permite însă alegerea tipului de film (pozitiv/negativ, color sau alb-negru), realizând automat conversia de culoare necesară.

Dispune de asemenea de câteva funcții utile: Color Restoration - un fel de Remove color cast din Photoshop, care corectează dominanta de culoare a imaginii, redându-i un aspect natural, sau Backlight Correction - forțează intensitatea luminii din partea superioară a scanner-ului, corectând parțial imaginile subexpuse (pentru a scana filme, pe lângă lumina principală de sub adaptorul dedicat, există și una situată deasupra, care va baleia imaginea în paralel cu cea principală).

În ce privește funcția Dust Removal/Digital ICE, care teoretic ar trebui să elimine praful și zgârieturile, am constatat că e preferabil a fi utilizată cu moderație, doar pe acele cadre vizibil deteriorate - altfel existând riscul ca zonele prea întunecate să fie tratate drept pete pe film și pixelate nenatural.

Iar dacă avem nevoie să edităm imaginea, un bonus excelent oferit de cei de la Epson e prezența în pachet a DVD-ului cu Adobe Photoshop Elements 9, un soft pe care îl putem folosi și pentru a retușa fotografiile digitale (și care a devenit editorul meu foto preferat, mai ales că e LEGAL, cu licență OEM). În plus, pentru scanarea de documente, primim o variantă Lite a ABBYY Fine Reader.

Nu ne mai rămâne decât să ne sincronizăm momentele în care putem lăsa calculatorul să lucreze singur, pentru a pune V500-le la treabă. Remarcabil însă este că pe un Core i3 cu 6 GB RAM nu am observat încetiniri semnificative în utilizarea curentă (browsing, scris texte), chiar cu scanner-ul mergând.

Însă mai bine să vă mai prezint câteva imagini, scanate cu Epson V500:

O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo 9429898319_428e2f6ce4_c
(Nikon F60, film Fuji Superia ISO 200)

O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo 9432715946_b41c21fc1b_c
(Zorki-4, film Kodak ISO 200)

O viata noua pentru aparatul pe film, cu scanner-ul Epson Perfection V500 Photo 9432716214_5ae1f67776_c
(Nikon F60, film Kodak ISO 200, obiectiv 18-55 mm).

Utilizând obiectivul la focala cea mai scurtă, 18 mm, cu prețul vignetării colțurilor, obținem un unghi de cuprindere semnificativ mai larg - echivalent focalei de 12 mm de pe formatul de senzor crop, DX. Să nu uităm că aparatele pe film sunt full-frame prin definiție, achiziționarea unui SLR pe film și a unui scanner fiind cea mai ieftină cale de a pătrunde în această lume altfel exclusivistă, a celor care fotografiază în formatul 24 x 36 mm.
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum