Un secol de Leica... De la începuturi, la V-Lux 3, regele compactelor

Suma de 3600 lei, la care e prezent Leica V-Lux 3 în oferta F64, ar părea multora mai degrabă potrivită pentru achiziționarea unui DSLR de clasă medie, decât a unui aparat compact (la reducere, cei de la F64 oferă un body Nikon D7000 la prețul de 3499 lei).

Totuși, la fel ca în cazul automobilelor sport sau al colecțiilor de îmbrăcăminte de designer, exclusivismul se plătește... și când spunem Leica, vorbim de ceva cu totul aparte în materie de aparate foto. Fondată în 1913 în Solms, landul Hessen din Germania, compania, inițial cunoscută ca Leitz Camera AG, va produce primul aparat de fotografiat practic din istorie.

Astfel, spre deosebire de predecesoarele sale, care utilizau role de film cinematografic, încărcate vertical, modelul propus de Ernst Leitz plasa filmul pe orizontală și utiliza un nou format, de 24x36 mm (devenit între timp standardul universal, al filmului de 35 mm, cunoscut în lumea digitală sub apelativele full-frame, FX pe Nikon, sau EF pe Canon). În 1932, compania va introduce primul său aparat telemetric, (rangefinder pentru vorbitorii de romgleză ), Leica II, ce va deveni etalonul în materie, practic până în prezent.

În era digitală, Leica s-a asociat cu Panasonic pentru producția modelelor compacte. Dintre acestea, cel mai recent model disponibil în România, V-Lux 3, oferă dotări mai apropiate de ale unui DSLR: timp de expunere de până la 60 secunde, mod manual complet, patină de blitz standard.

Nici optica, de calitate Leica, nu e de ignorat: o plajă focală impresionantă de 25-600 mm, extrem de utilă în cazul călătoriilor, când nu dorim/nu avem unde să luăm cu noi 3-4 obiective, eventual și un teleconvertor, pentru a acoperi acest interval. Din păcate însă, pentru montarea unor filtre UV (utile la mare altitudine și pe malul mării), sau de polarizare (utile în fotografia de peisaj, pentru accentuarea tonurilor cerului și vegetației), e necesară achizționarea unui adaptor suplimentar.

Senzorul a fost menținut la o rezoluție aparent modestă în prezent, de 12 MPX, acest fapt fiind gândit însă pentru a menține granulația la valori reduse. Am constatat, de exemplu, că agențiile de stock photography preferă o imagine la rezoluție mai mică, dar fără granulație, decât una de mari dimensiuni, dar afectată de pureci colorați.

La 524 grame, Leica V-lux 3 se apropie de greutatea unui body de DSLR entry-level (care însă, ar trece de 750 grame cu obiectivul kit și ar ocupa un volum mult mai mare). Corpul compact este însă mai practic când dorim să o introducem în rucsac (la DSLR-urile entry-level, precum al meu D3100, nu o dată m-am temut de riscul de a rupe montura obiectivelor de plastic, 18-55 și 18-105).

Astfel, pentru cine își permite prețul (sau o găsește în Occident la un preț mai bun), o Leica rămâne o alegere deosebit de tentantă, un aparat cu acel je ne sais quoi pe care modelele japoneze nu îl vor avea probabil niciodată (sau poate într-un viitor în care piața va fi invadată de modele de aparate presupus indiene precum Olympia, despre care voi detalia într-o postare ulterioară).

Pentru noi ceilalți, visarea nu ne costă nimic .