Tamron 17-50 mm f/2,8 - un obiectiv zoom cu diafragma constanta la pret abordabil

Este cunoscut că fotografii profesioniști sunt în căutarea unei diafragme cât mai deschise, care să le permită lucrul la timpi de expunere suficient de scurți, chiar în interioarele slab luminate, sau atunci când doresc capturarea unui stop-cadru al acțiunii frenetice la care sunt martori. De asemenea, diafragmă deschisă, la o focală cât mai lungă, poate servi pentru separarea subiectului de fundal, acesta din urmă pierzându-se în neclaritate.

Așadar, aproape că are loc un veritabil concurs între fotografi, fiecare încercând să folosească obiective cât mai luminoase: unii preferă obiectivele fixe, cu diafragmă maximă de f/1,8 sau chiar f/1,4. Acestea au o calitate optică de excepție și sunt mai luminoase chiar decât cele mai performante zoom-uri (care se opresc de regulă la f/2,8 ), însă vin cu dezavantajul imposibilității jonglării cu focalele fără a pierde timp - adesea prețios - pentru montarea/demontarea de pe aparat.

De aici și numărul mare al adepților obiectivelor zoom luminoase, cu diafragma maximă constantă pe întreaga plajă focală acoperită (dacă un obiectiv kit are f/3,5 la 18 mm și doar f/5,6 la 55 mm, un 17-55 de clasă profesională va avea aceeași daifragmă f/2,8 atât la 17 mm, cât și la 55, sau la oricare din valorile intermediare).

Problema cu Nikon 17-55 mm f/2,8 este prețul său prohibitiv - de 6499 lei. Pe cale de consecință, o variantă mult mai populară o reprezintă echivalentul de la Tamron, 17-50 mm f/2,8, ce vine cu un preț mult mai mic, de 1299 lei la reducere (uzual, 1599 lei, și acesta fiind însă mult sub ceea ce oferă cei de la Nikon). Să vedem așadar cum se comportă acesta într-un test practic.

Am testat Tamron-ul atât în interiror, la lumina de blitz, cât și în exterior, în lumina unei dupămese târzii de noiembrie - moment excelent pentru a evidenția avantajul unei diafragme luminoase (să nu uităm că la f/2,8 putem fotografia la un timp de 4 ori mai scurt decât la f/5,6).

Prima impresie este că, deși obiectivul dispune de motor de focalizare AF-S (putând astfel fi folosit inclusiv pe aparatele entry-level, D3100/D3200), este destul de zgomotos, fiind mai asemănător din această privință cu mai vechile AF-D-uri, care necesitau acționarea motorului din aparatele care dispuneau de așa ceva (D80/D90/D7000) - și care sigur nu te lăsau să treci neobservat.

Altfel, mi-a plăcut că avem de-a face cu un obiectiv compact și ușor (la 434 grame, e mai ușor chiar decât 18-105-ul de la Nikon, care nu se bucură de diafragma constantă). Mi-ar fi plăcut și mai mult dacă nu își modifica lungimea în timpul focalizării, dar cred că totuși sunt eu prea exigent pentru clasa sa de preț.

Să începem cu un cadru comun, în genul celor pe care le-ar realiza majoritatea amatorilor - un cățel în curtea sa:


Diafragma luminoasă de f/2,8 mi-a permis utilizarea unui timp de 1/160, la care am obținut detalii și pe porțiunile de blană închisă la culoare (sensibilitatea ISO folosită fiind 640).

Scena de studio a pus de departe cele mai puține probleme (în afara fundalului improvizat). Am focalizat pe lentila frontală a obiectivului aparatului cu burduf, însă la f/8 singurul element care nu se află în zona de claritate e mașinuța din prim-plan. Observăm că la diafragme închise, precum cele folosite în fotografia de produs, obiectivul se comportă excelent (deși nu e un obiectiv macro, toate detaliile obiectelor au fost redate clar și sunt precis delimitate de fundal):

1/160, f/8

Mai departe, am ieșit din nou în curte, unde am fotografiat aceleași obiecte, la diafragme diferite, testând astfel capacitatea de defocalizare a fundalului, de la f/2,8 la f/8 (valoare considerată convențional ca oferind claritatea maximă a imaginii, pentru orice obiectiv).


1/200, f/2,8, ISO 400

Obiectivul oferă un bokeh plăcut, reușind să separe excelent sticla de mediul înconjurător - zidul cu iederă, care e mai mult sugerat în fundal. Din păcate însă, am constatat că, în lumina zilei, la utilizarea diafragmei celei mai deschise apar unele aberații optice, literele albe având un ușor contur mov (fenomen cunoscut ca fringing). Acesta ar fi normal la utilizarea unor teleconvertoare sau filtre ieftine, însă nu e ceva care să onoreze un obiectiv cu pretenții.

Mai jos, un crop din aceeași imagine, în care puteți observa mai bine fenomenul:


În schimb, la f/8 lucrurile stau mult mai bine, aberațiile optice dispărând, iar albul fiind imaculat (deși, evident, fundalul va fi mai clar):

1/30, f/8, ISO 400

Mai jos, o aceeași scenă, înfățișând un aparat cu burduf Junior, fotografiată, pe rând, închizând diafragma cu câte o treaptă:


În concluzie, aș spune că Tamron 17-50 mm poate constitui o alternativă demnă de luat în seamă la obiectivul kit 18-55, sau la 18-105, dacă dorim să beneficiem de f/2,8 pe întreaga plajă focală, menținându-ne cheltuielile în limite rezonabile. Nu vom primi același nivel al perfromanței ca în cazul 17-55-ului f/2,8 original (pe care am avut ocazia să-l încerc în urmă cu cca. doi ani și care m-a lăsat siderat în ce privește viteza de focalizare și claritatea imaginii finale), dar să nu uităm că vorbim de un obiectiv de 1300 lei, nu de unul de 6500.

Iar pe segmentul entry-level, aberațiile de tip fringing sunt mai tolerabile, un preț bun putând conta mai mult decât performanța absolută.

De acord cu tine în ce privește montura metalică, absența acesteia e e principala carență a 18-105-ului. Totuși, lucrurile nu sunt atât de grave pe cât vor cei de la marketing să ne facă să credem: schimb obiectivele ori de câte ori am nevoie și în doi ani și jumătate nu am pățit nimic, iar semnele de uzură sunt minime.

Altfel, mai ales la început nu strică să ai un obiectiv zoom, până îți formezi un stil și îți stabilești încadrările preferate. Eu am observat că 35, 50, 60 și 135 mm mi se potrivesc excelent (da, toate sunt obiective fixe din colecția mea ) și folosesc acum mai rar zoom-urile, mai mult pentru arhitectură.

Dar nu neg că un zoom bun merită din perspectiva faptului că te scapă de deplasări față-spate - pe care uneori pur și simplu nu ai loc să le faci.

Așadar, dacă ești mulțumit de ce ai citit - am încercat să fiu realist, descriind obiectivul cu bune și cu rele - și de ce ai văzut (în afară că am adăugat semnătura pozele nu sunt deloc photoshop-ate, tocmai pentru a vedea exact care sunt performanțele și limitările obiectivului testat), poți să ți-l cumperi .

Vreau să adaug că nu ai observat rău, bokeh-ul nu e la fel de accentuat ca în cazul obiectivelor fixe - deși să nu uităm că pe acelea poți fotografia chiar la f/2,2 având încă zona din jurul punctului de focalizare suficient de scharf.

Ca o paranteză, adâncimea zonei de claritate, pentru focala de 50 mm și un subiect aflat la 3 metri, va fi de cca. 40 cm, la f/2,8, reducându-se la 30 cm dacă deschidem la f/2,2 (consider f/2,2 cea mai deschisă diafragmă utilizabilă pentru rezultate bune cu 50-ul f/1,8 - valoare la care imaginile au o tentă soft, difuză, mult prea pronunțată).