Despre Lomografie, cu toată dragostea

Pomeneam în postarea trecută de mișcarea lomografică, arătând că în prezent asistăm la o relansare a fotografiei pe film, în pofida răspândirii aproape până la saturație a aparatelor digitale. Să ne oprim însă mai îndeaproape asupra anterior-amintitei mișcări și a ceea ce înseamnă ea pentru fotografie.

În prezent, termenul lomografie ne poartă instantaneu cu mintea la acele fotografii în care abundă culorile vii, adesea în nuanțe nenaturale, ușor difuze și o încadrare realizată neglijent, amintind oarecum de tablourile în stil impresionist.

Acest lucru nu este nici pe departe surprinzător, dacă ne gândim la începuturile mișcării lomografice: un grup de studenți de la Academia de Arte din Viena a descoperit, într-o vizită la Moscova de la începuturile anilor 1990, aparatele Lomo LC-A, aceștia fiind încântați de imaginile focalizate aproximativ produse de aparatul rusesc și găsind o modalitate de a exploata creativ acest lucru.

Practic, putem vorbi de transformarea unui defect, cauzat de aberațiile optice ale aparatului produs de Asociația Mecano-Optică din Leningrad (de la a cărei denumire în limba rusă provin inițialele LOMO), într-o caracteristică definitorie pentru ceea ce va deveni un veritabil curent artistic, ai cărui adepți se vor reuni în societatea Lomographische AG.

A fost conceput până și un decalog al mișcării lomografice, din care am tras următoarele învățăminte:

• Ia-ți aparatul cu tine peste tot, nu știi unde ce oportunități foto vei avea.
  
• Nu gândi prea mult, declanșează! Altfel, s-ar putea să pierzi ocazia.
  
• Încearcă să fotografiezi subiectul tău cât mai de aproape și/sau din unghiuri cât mai neobișnuite.
  
• Nu e neapărat să știi imediat ce imagine ai obținut. Lasă-ți și inconștientul să ia parte în procesul artistic, nu doar raționalul.
  
• Experimentează cât de mult, atât la fotografiere, cât și la developare. Rezultatele pot fi surprinzătoare!
  

...și, desigur, într-o eră în care aparatele digitale pot fi găsite până și la supermarket-uri, dar filme de 35 mm profesionale, doar la distribuitorii foto cu greutate, adepții mișcării lomografice îndrăznesc să afirme cu tărie: Viitorul e analogic!

În prezent, Lomographische AG e unicul distribuitor al aparatelor produse în fabrica Lomo din Sankt Petersburg (numele Leningrad fiind utilizat doar în era comunistă, 1924-1991), incluzând Lomo LC-A, dar și gama de SLR-uri pe film Zenit, a unor aparate chinezești (Diana F/Diana F Mini), dar și a unor aparate de concepție proprie (La Sardina, Plastic Fantastic, Konstruktor, Sprocket Rocket, ca să amintim doar câteva dintre ele). De asemenea, cei de la Lomographische AG au relansat aparatele biobiectiv Lubitel, preluându-le sub licență de la ruși și introducându-le în producție de masă în China.

Totuși, din dorința de a atrage cât mai mulți adepți ai fotografiei pe film, societatea lomografică încurajează încărcarea pe platforma proprie, site-ul Lomography.com, a cât mai multor imagini realizate pe film, indiferent de aparatul folosit. Acestea pot fi indexate după modelul aparatului, și al filmului, dar și al locației unde au fost realizate, într-un mod ce preia ce e mai bun de pe Panoramio și Facebook, deopotrivă.

Spun Facebook nu doar în ceea ce privește crearea albumelor, ci și a funcțiilor sociale, site-ul dorindu-se a deveni și o comunitate a tuturor pasionaților de fotografia pe film - ceea ce, în bună parte, și reușește.

Mai jos, câteva din imaginile mele, realizate în spiritul Lomo:


Nikon F60, film Kodak BW400CN


Nikon F60, film Fuji Superia 200


Zorki 4, film Kodak ColorPlus ISO 200

Don't think, just shoot... în spatele acestui dicton de căpătâi al Societății Lomografice se ascunde mai multă înțelepciune decât am putea bănui la prima vedere. De multe ori, prima fotografie pe care o facem atunci când încercăm să surprindem ceva nou e cea mai reușită, aceasta deoarece, prima dată când observăm ceva, ne lăsăm în seama instinctelor noastre, mai degrabă decât să aplicăm un plan foarte minuțios conceput - izvorând din latura noastră rațională.

Am învățat acest lucru pe propria piele zilele trecute, ca urmare a unui nefericit moment, care mă va împiedica însă să mai fac poze de exterior, cel puțin o perioadă de-acum încolo (concret, am suferit multiple leziuni, fiind lovit pe trecerea de pietoni de un șofer mai mult sau mai puțin căscat și mai mult sau mai puțin grăbit).

Ce legătură are acest episod (din fericire nu extrem de grav - nu am avut nevoie de internare și, după cum vedeți, tastez destul de OK, cel puțin cu o mână) cu fotografia și cu lomografia, în special? Cu siguranță v-ați pus această întrebare, dacă ați urmărit rândurile de mai sus...

Îmi petrecusem după-amiaza de sâmbătă la o ieșire de fotografie pe film, la care am scos Nikon F60-ul și un Kodak Profoto 100. Pe când să mă întorc, era taman ora albastră, iar asfaltul era ud, ploaia pornindu-se de câteva zeci de minute. Primul instinct a fost să trag câteva cadre cu timp lung de expunere, care să surprindă dârele de lumină ale mașinilor în trecere, reflectate de asfaltul ud... instinct pe care mi l-am reprimat, gândindu-mă că oricum nu am trepiedul la mine, că nu aș găsi o poziție bună pentru aparat pe un ghiveci stradal de flori, sau că oricum unghiul din care aș fi declanșat nu ar fi fost cel mai fericit, că aparatul s-ar fi mișcat în timpul declanșării - și probabil alte și alte argumente, juste în fond, despre ce ar fi o fotografie cu adevărat bună.

Dacă însă mi-aș fi urmat instinctul aplicând dictonul don't think, just shoot, fotografiind spontan, ceea ce am observat și mi-a plăcut, așa cum mi-a cerut-o instinctul, aș mai fi zăbovit prin centru cel puțin câteva zeci de secunde, dacă nu câteva minute bune... ceea ce ar fi făcut să nu mă întâlnesc cu șoferul neatent, întrucât fie și câteva secunde mai târziu cu siguranță nu ne-am mai fi intersectat calea... cu alte cuvinte, dacă nu aș fi fost prea rațional și îmi ascultam instinctele de lomograf, eram acum nevătămat...

Pot trage de aici o singură concluzie: urmează-ți instinctul și lasă-te purtat de el. Chiar dacă nu îți va aduce fotografia perfectă, cel puțin vei avea un cadru din care să mai înveți ceva și, la o adică, îl poți repeta într-o altă zi... când recomandarea medicală e de repaus la domiciliu, a ieși la fotografiat devine ceva mai complicat.

Mulțumesc mult pentru gândurile bune, să fie!

Pentru mine, dacă stau bine să mă gândesc, una din cele mai mari frustrări e să nu pot ieși la ture fotografice lungi în perioada următoare (chiar îmi plăceau plimbările lungi în natură, unele de câte o zi întreagă - sunt excelente atât ca mișcare, cât și ca oportunitate fotografică, oferindu-ți subiecte de cele mai diverse, de la peisajul văzut în ansamblul său - probabil cel mai des fotografiat subiect și în același timp, cel mai dificil de surprins corect, într-o fotografie artistică - la păsări, câte un colțișor cu un detaliu interesant sau - de ce nu - fotografie macro, cel puțin în zilele cu lumină din belșug și fără vânt).

Până atunci însă, cred că mă voi concentra (deși "limita" ar fi un cuvânt mai potrivit) pe subiecte pe care le pot surprinde din interiorul locuinței. Pentru fotografia macro aș avea nevoie parcă de prea multă mișcare în poziții mai mult sau mai puțin incomode cu un picior afectat, iar natura moartă prefer să o las pictorilor... rămân așadar fotografiile de peisaj, realizate de pe geam (cu el deschis, exceptând strict cazul în care aș alege ca subiect picăturile de apă de după o ploaie puternică).

Voi reveni în zilele următoare cu astfel de imagini, însoțite, desigur, de explicațiile de rigoare.

E bine să te poți mișca (aproape) nestingherit din nou   . Încep să ies din nou la fotografiat, intensificând frecvența ieșirilor. Iar dacă pe digital prefer să folosesc aparatul compact cu reglaje manuale Nikon P7100, datorită funcțiilor mai avansate decât cele ale unor DSLR-uri pentru amatori, dar cu o greutate mai mică decât a acestora, pe film, am avut ocazia să trag o singură rolă, cu aparatul Lomo Smena 8, rolă de pe care puteți vedea câteva imagini în articolul dedicat Smena-ului.

A sosit așadar vremea să scot la o lomo-ieșire și Nikon F55-ul, care m-a așteptat nerăbdător în tot acest răstimp. Am montat obiectivul 28-80 mm, am instalat bateriile CR2 și o rolă de film DM Paradies ISO 200 - un film ieftin și bun, pe care l-am folosit cu succes atât în F60, cât și în Olympia sau în Smena. În consecință, folosind același tip de film, voi putea observa mai bine comportamentul fiecărui aparat, identificând în ce măsură acesta e responsabil de calitatea imaginii finale.

Întrucât sistemul de focalizare automată a F55-ului avut spre testare nu funcționează, va trebui să mă descurc exclusiv manual, aspect îngreunat parțial și de absența mecanismului de confirmare a focus-ului (altfel, ar funcționa doar sistemul electronic, motorașul aparatului fiind în stare bună). Voi reveni cu imagini, de îndată ce voi termina de expus și developat filmul .