Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
FlaviaBochis
FlaviaBochis
Posts : 9
Points : 19
Join date : 26/04/2013
Age : 28
Location : Cluj - Napoca
http://flaviabochis.blogspot.ro/

Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100? Empty Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100?

Lun Sept 23, 2013 1:05 pm
As dori sa-mi cumpar grip pt. aparatul meu, un Nikon D3100. Ce mi-ati recomanda?
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100? Empty Re: Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100?

Mar Sept 24, 2013 7:39 am
În primul rând, sper că nu te dezamăgesc cu o veste mai puțin plăcută: din păcate cei de la Nikon nu au creat grip-uri pentru modelele destinate amatorilor (aparatele din seria D3100/D3200/D5200), așa că nu există grip-uri originale pentru acestea.

Există însă și o veste bună: încă din antichitate, poporul chinez a fost extrem de inventiv. Iar dacă atunci surprindeau omenirea creând busola și tiparnița, mai aproape de zilele noastre cei de la Meike au creat grip-ul pentru aparatele entry-level de la Nikon. Găsești așadar în oferta F64 modelul PowerGrip MK-D3100, destinat aparatelor D3100 și D3200.

Acesta permite alimentarea aparatului de la doi acumulatori pentru D3100, tip En-El14. Vei obține astfel o autonomie dublă de funcționare, fără să mai trebuiască să schimbi acumulatorii în timpul sesiunilor foto prelungite. Dacă socotim că, la fotografierea cu blitz-ul extern, un acumulator îți ajunge pentru peste 800 cadre, o autonomie dublă ar trebui să fie arhisuficientă până și pentru cele mai lungi zile.

Nu e cazul tău, desigur, însă există unii fotografi cu mâini mari care se plâng că D3100 ar fi un aparat prea mic pentru ei și că preferă să-i monteze grip pentru a putea apuca aparatul mai bine. Eu unul, din contră, prefer ca aparatul să fie cât mai ușor, așa că nu aș fi întru totul de acord cu acest argument, nici cu cel cum că un grip ar da un "aspect mai profesional" aparatului: cunoscătorii știu să deosebească un D3s de un D3100 dintr-o privire, iar restul, mai bine să nu creadă că ai un aparat prea scump cu tine, să nu fie tentați cumva să-l fure (un risc în special în zonele turistice foarte aglomerate; mușc limba :-P).

Personal, dețin un grip ND80 pentru Nikon D90, produs tot de Meike, pe care îl folosesc însă rar, în special atunci când mă deplasez în zonele izolate și am nevoie să alimentez aparatul cu baterii AA (da, utilizând grip-ul devine posibilă alimentarea unora din aparate cu 6 baterii obișnuite, deci nu rămâi în pană de curent nici în satele cele mai izolate; grip-ul pentru D3100 însă din păcate nu permite acest lucru, acceptând doar acumulatorii format proprietar, En-El14).

Totuși, trebuie să ai grijă că există riscul ca indicatorul de încărcare a acumulatorului de pe aparat să nu mai funcționeze corect și să te trezești că se termină brusc (pe aparatele gândite din fabrică pentru utilizarea cu grip, ca D90-ul meu, în momentul în care ai montat grip-ul pe aparat îți apar la secțiunea Battery Info două coloane, Battery 1 și 2, care îți prezintă încărcarea fiecăruia din cei doi acumulatori din grip). Însă oricum riscul să tragi peste 1500-1600 cadre într-o singură zi e aproape nul Smile.

Ce îți va plăcea probabil la fotografierea cu grip va fi prezența celui de-al doilea declanșator: în cazul în care fotografiezi des în modul potret, vei ajunge să ți se pară mai comod să ai declanșatorul în colțul dreapta-sus al aparatului și când îl rotești cu 90 grade spre stânga, poziția de fotografiere devenind semnificativ mai naturală.

Pe D3100, pentru ca să-ți funcționeze declanșatorul va trebui să conectezi cablul grip-ului la mufa dedicată declanșatorului pe cablu a aparatului, aspect ce poate fi incomod la transport; pe de altă parte însă, la nevoie dacă legi doar cablul la aparat și nu montezi grip-ul, ci ții o baterie în aparat și cealaltă în grip, ai putea obține o telecomandă pe fir - măricică, e drept, dar perfect funcțională pentru expunerile lungi.

Acestea ar fi în linii mari argumentele pro și contra... mai departe, rămâne tu să te hotărăști dacă îl vei achiziționa. Mult succes!


Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100? Powergrip-mk-d3100-grip-pentru-nikon-d3100-d3200-19074-5
PowerGrip MK-D3100 - 245 lei, disponibil în oferta F64
FlaviaBochis
FlaviaBochis
Posts : 9
Points : 19
Join date : 26/04/2013
Age : 28
Location : Cluj - Napoca
http://flaviabochis.blogspot.ro/

Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100? Empty Re: Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100?

Mier Sept 25, 2013 7:18 am
Ai fost foarte minutios in comentariul tau. Daca toti ar pune accent si pe micile detalii, nu ne-am mai confrunta atat de des cu neintelegi si interpretari ce nu-si au locul.
Multumesc, Lucian. Smile
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100? Empty Re: Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100?

Dum Sept 29, 2013 1:35 pm
Multumesc pentru aprecieri!
Incerc de fiecare data sa analizez toate fatetele unei probleme si sa ofer un raspuns care nu doar sa ilustreze caracteristicile unui produs, ci sa identific utilitatea sa reală.

Dacă stăm să ne gândim, orice aparat sau accesoriu merită cumpărat atunci când știi clar ce vei face cu el, altfel nu are sens. La ce folos (iau doar două exemple diametral opuse) să-ți iei un aparat compact, stilat, dar cu care nu poți face poze de calitate expozițională, dar tu să ți-l dorești pentru poze cu care să organizezi o expoziție, sau din contră, să-ți dorești poze de vacanță dar pentru că ai auzit că se obține calitatea maximă cu aparatele full-frame, să umbli după tine cu un aparat de mai bine de 2 kg și un preț de peste 10.000 lei doar pentru poze de tipul "io la..."?

Problema e că uneori tocmai agenții de vânzări din showroom-urile foto (am în vedere în special jupuitorii unei firme cu sigla galbenă) nu te consiliază, ci doar încearcă să-și facă target-ul pe seama ta. Iau un singur exemplu, care mi s-a întmâplat personal: încearcă să-ți vâre pe gât filtre UV de la firme necunoscute, dar la prețuri de două ori mai mari decât la concurență (care fie ți le oferă ca bonus pentru obiectivele mai scumpe, fie îți dă puncte de reducere pentru cumpărăturile viitoare, fie pur și simplu îți face o mică reducere).

Noroc că eram familiarizat cu ofertele și nu am mușcat momeala Very Happy. Certificatul de garanție mi l-au completat însă greșit, așa că a trebuit să fac încă un drum de 6 km (12 dus-întors) ca să mi-l corecteze ageamiii angajați.

Tocmai de-aceasta consider că trebuie să-mi împărtășesc cunoștințele și întâmplările, astfel încât toți cei care le citesc să poată acționa în mai bună cunoștință de cauză Exclamation .

Lumină bună!
Continut sponsorizat

Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100? Empty Re: Ce parere aveti despre gripul pentru Nikon D3100?

Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum