Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Stocarea imaginilor pe card-uri de memorie: SD, Micro-SD, CF. Avantaje si dezavantaje Empty Stocarea imaginilor pe card-uri de memorie: SD, Micro-SD, CF. Avantaje si dezavantaje

Vin Iun 14, 2013 2:21 pm
La inceputurile fotografiei digitale au coexistat mai multe standarde pentru cartelutele de memorie, majoritatea nesupravietuind provocarii celei mai serioase, a trecerii timpului. Cati dintre voi au mai vazut un card SmartMedia, un aparat care stocheaza imaginile direct pe dischete de 3,5", sau cati mai folositi CompactFlash-uri sau XD-uri in prezent?

De fapt, CF-urile au fost memoriile cele mai longevive: dacă inițial formatul de mărime fusese gândit pentru a putea adăposti un harddisk minuscul (IBM MicroDrive), mai apoi acesta a fost păstrat, datorită absenței limitărilor privind capacitatea de stocare (sau, mai exact, la 256 GB, aceasta este mult peste cea a card-urilor SD, de exemplu, limitate la doar 2 GB, până la trecerea la o revizuire a standardului, SD-HC (high-capacity)). Chiar și în prezent, când carteluțele SD (Secure Digital) au devenit cvasi-standard, aparatele de top, ale căror prețuri se apropie mai degrabă de cele ale automobilelor de buget, precum Nikon D4, folosesc card-uri CF, alături de o versiune revizuită a standardului, XQD, care promite viteze de scriere de până la 1 Gbit/sec.


Stocarea imaginilor pe card-uri de memorie: SD, Micro-SD, CF. Avantaje si dezavantaje CF400X-Product_16GB_19651
Transcend CF 16GB 400X Ultra Speed


Însă majoritatea aparatelor destinate utilizatorilor entuziaști și amatorilor folosesc card-uri SD; în ultimii ani, până și companii care își promovau în trecut propriile standarde (Sony - Memory Stick, Fuji și Olympus - XD), adoptând mult mai răspânditul SD (cu revizuirile ulterioare, SD-HC, pentru capacități de la 4 la 32 GB și SD-XC, de la 64 GB la 2 TB - capacitate egală cu a unor harddisk-uri externe).

Dintre avantajele card-urilor SD se remarcă ușurința în manipulare (la CF-uri, exista întotdeauna riscul îndoirii pinilor de contact din aparat), dimensiunile reduse și carcasa rezistentă (chiar dacă nu le purtăm într-o cutiuță dedicată, ci într-un buzunar al genții, spre exemplu, riscul de a le deteriora e minim; totuși, e preferabil să utilizăm ambalajele în care au fost livrate, pentru a preveni ruperea segmentelor despărțitoare, din plastic, dintre lamelele de contact.

Din păcate, dacă mai demult carteluțele veneau direct de la producător în cutiuțe de transport dedicate, în prezent se face tot mai multă economie la accesorii; putem însă să ne cumpărăm o cutie pentru 8 card-uri SD de la Delkin, care are și avantajul de a fi rezistentă la apă.

Stocarea imaginilor pe card-uri de memorie: SD, Micro-SD, CF. Avantaje si dezavantaje 24344_24532

În ce privește calitatea carteluțelor, vor exista fanatici ai brand-ului, care vor susține că doar modele de top de la Lexar sau SanDisk sunt suficient de încredere. În practică, în condițiile în care fiecare celulă de memorie flash a cartelei suportă până la 10.000 cicluri de scriere, doar dacă am face 2-3 poze, pe care le-am copia în PC și șterge imediat de pe card, pentru a repeta operațiunea - scriind astfel în aceleași celule de memorie - am risca să stricăm rapid card-ul.

Altfel, dacă avem puțină grijă și nu golim card-urile decât când se apropie de capacitatea maximă, presupunând că putem stoca aproximativ 200 imagini (situație curentă pe un card de 4 GB dacă fotografiem RAW+JPEG la 12-14 MPx), constatăm că acesta va ține până la 200x10.000=2.000.000 poze... mai probabil că se vor deteriora contactele card-ului, înaintea distrugerii celulelor de memorie ca urmare a scrierilor repetate.

Apropo de contacte, am constatat că acestea sunt cu precădere fragile pe un card A-Data de 4 GB, pe care îl dețin; totuși, întrucât dețin unul singur, nu pot generaliza.. dețin însă mai multe Kingston-uri, dintre care unele chiar din 2004, sau un Transcend  de 1 GB din 2007, ce funcționeză ireproșabil... iar modelul de 8 GB[/url] din prezent e, la 79 lei, chiar atrăgător - mai ales că are clasa de viteză 10 (cu alte cuvinte, viteza de scriere e de 10 MB/sec.).


Stocarea imaginilor pe card-uri de memorie: SD, Micro-SD, CF. Avantaje si dezavantaje 712WjGKeEeL11_19228
SD Transcend, 8 GB, Clasa 10


O soluție ingenioasă, la care am recurs în ultima vreme pentru a reduce uzura contactelor din aparat, pricinuită de scoaterea și reintroducerea frecventă a card-ului de memorie, a fost să utilizez card-uri MicroSD, în locul clasicelor SD. Acestea - după cum le spune și numele - sunt de mult mai mici dimensiuni, fiind destinate utilizării în telefoanele mobile. În plus, dispun de un adaptor pasiv, ce permite utilizarea lor fără probleme în aparatele și cititoarele de card-uri SD. Astfel, cu un adaptor în aparat și unul în cititor, putem practic să nu mai scoatem adaptorul niciodată din aparat, introducând și scoțând doar MicroSD-ul din adaptor.

Soluția prezintă avantajul major al reducerii uzurii cititorului din aparat; pe de altă parte, card-urile MicroSD sunt mai fragile, fiind mai puțin protejate la șocuri și presări accidentale decât SD-urile. Astfel, eu prefer să folosesc un MicroSD în ieșirile uzuale de câteva ore, când știu că nu voi umple card-ul, însă voi dori să copiez cât de curând pozele - acestea fiind cele mai dese situații în care folosesc aparatul. Iar în ieșirile mai lungi, când voi folosi mai multe carteluțe, SD-urile rămân baza.

Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum