Forum de Calatorie si Fotografie
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
lucib
lucib
Membru Distins
Membru Distins
Posts : 565
Points : 1271
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO
http://fotografiecluj.blogspot.ro

Ziua Unirii Principatelor - prilej pentru a fotografia focurile de artificii Empty Ziua Unirii Principatelor - prilej pentru a fotografia focurile de artificii

Dum Ian 26, 2014 3:15 pm
După ce, pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza fusese ales domn al Moldovei, pe 24 ianuarie era înscăunat și pe tronul Țării Românești, înfăptuindu-se astfel momentul intrat în istorie ca Unirea Principatelor, ce a pus bazele României moderne.

Acest moment de importanță majoră pentru destinul românilor de pretutindeni e celebrat în fiecare an pe întreg cuprinsul țării, cu depuneri de coroane, manifestări culturale, spectacole de muzică populară și - partea cea mai spectaculoasă - focuri de artificii ce rivalizează cu cele lansate de ziua națională, a Marii Uniri (1 decembrie) și cele de Anul Nou.

Mărturisesc că fotografierea artificiilor e unul din subiectele care mă fascinează, de fiecare dată oferind oportunități noi de a imortaliza frumusețea acestor clipe prin natura lor efemere. Câteva considerente tehnice: timpul lung de expunere permite dârelor de lumină să se imprime pe o suprafață mai amplă a fotografiei, astfel că, în imaginea finală vom avea consemnat întreg parcursul artificiilor, de la detonare și până la stingere (aceasta dacă suntem atenți când declanșăm și cum alegem timpul de expunere).

Cum fotografiem artificiile
În practică, am constatat că timpul optim de expunere e undeva între 2 și 4 secunde, pentru a surprinde cât mai mult din lumina imprimată pe cerul nopții. De remarcat că șansele cele mai bune de a obține cadre reușite sunt la începutul spectacolului, cât timp atmosfera nu e încă supraîncărcată de fum.

Așadar, va trebui să ne instalăm trepiedul și să determinăm încadrarea optimă înainte de începutul spectacolului pirotehnic. De altfel, pentru a evita problemele determinate de aglomerație e preferabil să ne instalăm cât mai devreme. Pentru a evita reflexiile parazite, va trebui să demontăm filtrul UV de pe obiectiv; parasolarul se poate dovedi de ajutor, în special dacă în cadru ne apar și unele lămpi stradale.

Pentru a evita rateurile de focalizare, putem să ne luăm un reper la început, apoi să dezactivăm focalizarea automată. De asemenea, pentru a ne asigura că nu atingem aparatul în momentul declanșării și pentru a nu aștepta secundele aparent interminabile ale temporizatorului, putem să folosim o telecomandă (pentru Nikon D90-ul meu, telecomanda ML-L3).

Dacă dorim să sincronizăm cât mai bine declanșarea aparatului cu exploziile artificiilor, vom trece în modul Bulb, astfel ca timpul de expunere să nu fie preprogramat, ci să putem începe și încheia expunerea printr-o apăsare pe butonul telecomenzii. Va trebui însă să fim atenți să nu exagerăm cu expunerile lungi, pentru a nu supraîncărca scena, "arzând" expunerea cu lumina prea multor explozii simultane.

Puteți vedea mai jos unele din cele mai reușite cadre ale mele, de vineri, 24 ianuarie 2014:

Ziua Unirii Principatelor - prilej pentru a fotografia focurile de artificii 1546057_529172543847926_233004755_n

Ziua Unirii Principatelor - prilej pentru a fotografia focurile de artificii 1601553_529172550514592_1208174556_n

Ziua Unirii Principatelor - prilej pentru a fotografia focurile de artificii 1662046_529172540514593_1846702471_n

Ziua Unirii Principatelor - prilej pentru a fotografia focurile de artificii 1017416_529172583847922_1647457508_n
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum