Episodul 6. Balansul de alb şi temperatura de culoare. Cum stăpânim corect modurile predefinite, etalonarea manuală și gradele Kelvin, pentru nuanțe perfecte

După ce ne-am ocupat în episodul trecut de stabilirea corectă a expunerii, să ne oprim în cele ce urmează asupra unui alt element esenţial pentru aspectul final al fotografiilor noastre, balansul de alb (white balance).

Ochiul uman are o adaptabilitate remarcabilă, fiind capabil a identifica nuanţe şi tonuri subtile de culoare, chiar în condiţiile cele mai diverse de lumină: vom putea recunoaşte, să spunem, un obiect roşu indiferent dacă suntem în plin soare, la umbră, sau într-o cameră iluminată cu un neon, sau din contră, cu un bec incandescent.

Nu la fel stau lucrurile cu aparatele de fotografiat digitale: senzorii acestora captează în mod nediscriminatoriu informaţia luminoasă, căzând apoi în sarcina algoritmilor software să recunoască nuanţele de culoare din imagine, să elimine tenta dominantă şi să redea o imagine realistă a scenei pe care am admirat-o la momentul fotografierii.

Putem desigur să ne lăsăm complet în seama soft-ului aparatului nostru şi să nu ne preocupe prea tare balansul de alb: lăsat pe WB Auto, va produce rezultate satisfăcătoare în majoritatea situaţiilor... şi, dacă fotografiem în formatul fără pierdere de calitate RAW (lucru recomandabil, cel puţin pentru imaginile cele mai emblematice), putem modifica balansul de alb cu uşurinţă şi la o dată ulterioară, pe PC.

Problema apare însă atunci când dorim să obţinem o serie unitară de imagini: ar fi cel puţin inestetic ca fiecare fotografie să aibă nuanţe diferite, mai ales dacă le listăm pe aceeaşi pagină, sau pe pagini alăturate. Iar dacă dorim să asamblăm o panoramă, lucrurile sunt cu atât mai serioase: dacă nu folosim acelaşi balans de alb pentru întreaga serie de imagini, va deveni aproape imposibil să le aducem la un numitor comun la momentul asamblării, iar marginile de îmbinare vor fi deranjant de vizibile.

Astfel, funcţia White Balance ne permite să etalonăm sistemul colorimetric al aparatului nostru, corectând dominantele de culoare şi asigurându-ne că, în condiţiile de lumină date, un obiect alb va fi redat ca alb - şi că toate celelalte culori vor fi ajustate înmod corespunzător.

În afară de funcţia WB Auto, putem alege dintre modurile predefinite pentru balansul de alb, corespunzătoare celor mai frecvente surse de lumină pe care le putem întâlni: Daylight/Sunny, Flash, Incandescent, Fluorescent, Cloudy, Shade. În fotografia turistică, ne putem baza cu încredere pe acestea - iar faptul că am ales un mod predefinit ne asigură obţinerea unei serii de fotografii cu aceeaşi dominantă de culoare - cel puţin până se schimbă lumina ambientală, desigur.

Cât timp e vreme însorită, putem rămâne constant pe Daylight; nici dacă am fotografiat cu blitz şi am lăsat aparatul pe Flash, nu greşim prea mult, temperatura de culoare (noţiune de care ne vom ocupa ceva mai jos) fiind asemănătoare (5500K lumina solară, 5600 cea a majorităţii blitz-urilor).

Pe vreme mohorâtă, nuanţele terne vor fi înviorate cel puţin în parte de alegerea reglajului Cloudy, sau dacă dorim un efect chiar mai puternic, Shade. Iar pe timp de noapte sau în încăperi iluminate artificial, vom alege Incandescent sau Fluorescent, funcţie de sursa de lumină prezentă.

O alegere greşită a balansului de alb va avea ca efect virarea tuturor culorilor din imagine, fie înspre nuanţe mai reci, cu o dominantă albastră, fie din contră înspre nuanţe calde, cu o dominantă aurie sau portocalie:



Un aspect interesant dacă dorim să fotografiem luna şi stelele: întrucât luna nu face decât să reflecte lumina solară, iar stelele sunt ele însele surse de lumină similare Soarelui (doar că mai îndepărtate de Terra), pentru redarea fidelă a nuanţelor acestora vom folosi tot reglajul Daylight. În schimb, dacă dorim să recreăm atmosfera din filmele de groază, cu o lună rece şi ameninţătoare, va trebui să virăm totul înspre albastru - şi vom alege modul Incandescent.



Dincolo de exprimarea balansului de alb prin simboluri corespunzătoare unor situaţii date, el este cuantificabil numeric sub forma indicatorului temperatură de culoare (funcţie ce lipseşte pe DSLR-urile entry-level, fiind prezetă doar pe modelele pentru entuziaşti şi pe cele de clasă profesională). Pe Nikon D90 de exemplu, pentru a configura manual temperatura de culoare, vom ţine apăsat butonul WB şi vom acţiona rotiţa principală de comandă, până ce ajungem pe WB:K. Menţinând butonul WB apăsat, vom acţiona rotiţa secundară (cea pentru diafragmă), până ce vom ajunge la temperatura de culoare dorită.

Acum, puţină fizică: temperatura de culoare e definibilă ca temperatura (exprimată în grade Kelvin) până la care trebuie încălzit un radiator negru ideal (concept introdus de Kirchhoff şi rafinat de Planck, care îi şi dă numele), pentru a ajunge la culoarea respectivă. Pentru a înţelege lucrurile, să ne gândim la o bucată de fier - deşi aceasta va suferi tranziţiile la temperaturi mai joase decât radiatorul Planck): dacă o încingem până la 480 grade Celsius (753 Kelvin), va căpăta o sătrălucire roşie-incandescentă; dacă o încălzim şi mai mult, va veneni oranj, galbenă, până aproape de alb.

În cazul radiatorului Planck - şi care ne interesează din perspectiva temperaturilor pe care va trebui să le alegem pentru valoarea White Balance, dacă dorim să redăm un obiect alb ca alb în diverse surse de lumină - valorile care ne interesează sunt:

• 2000 Kelvin sau mai puţin (dacă aparatul o permite), pentru lumina lumânării sau a unui foc de tabără
  
• 2800 Kelvin - becul incandescent sau lămpile stradale cu sodiu
  
• 5000 Kelvin - lămpi cu neon
  
• 55-5600 Kelvin - lumina diurnă, în bătaia soarelui, sau lumina de blitz (fişa tehnică a blitz-urilor indică obligatoriu temperatura de culoare a acestora; cea mai uzuală valoare e 5600 Kelvin)
  
• 6500 Kelvin sau peste - vreme înnorată, sau condiţii umbroase.
  

Putem desigur să utilizăm valoarea temperaturii de culoare şi într-o manieră mai "abuzivă", alterând balansul de alb astfel încât să obţinem imagini cu un aspect mai inedit:



Constatăm aşadar că buna înţelegere a balansului de alb ne permite să obţinem acele nuanţe pe care le dorim de la fotografiile noastre, pentru a transmite acel mesaj vizual pe care îl intenţionăm.